Un grup de cercetare axat pe robotică umanoidă îşi va începe activitatea în Ungaria

Budapesta, luni, 1 decembrie 2025 (MTI) - Un grup de cercetare axat pe robotică umanoidă îşi va începe activitatea la Institutul de Cercetare pentru Informatică şi Automatizare HUN-REN (SZTAKI), valorificând competenţele din industria auto şi din domeniul fabricaţiei, precum şi experienţa acumulată în inteligenţa artificială şi sistemele autonome - a anunţat, luni, la Budapesta, însărcinatul Guvernului ungar, László Palkovics, responsabil pentru inteligenţa artificială.

În cadrul conferinţei de presă susţinută la Institut, politicianul a subliniat că Ungaria este capabilă să susţină expansiunea globală a roboticii. Acesta a menţionat că, potrivit prognozelor, piaţa roboţilor umanoizi se află înaintea unei creşteri explozive, iar Ungaria doreşte să joace un rol în acest domeniu. Guvernul a decis să iniţieze crearea unui mediu economic în care să poată fi dezvoltaţi şi produşi roboţi umanoizi şi roboţi patrupezi, destinaţi funcţionării în proximitatea omului, asigurând totodată şi mediul necesar testării – a explicat László Palkovics, care a descris HUN-REN SZTAKI drept „principalul centru de cercetare al Ungariei şi cel mai influent institut al ţării”.

László Palkovics a amintit că Ungaria alocă, în raport cu PIB-ul, fonduri similare Cehiei şi Austriei pentru cercetare-dezvoltare în industria auto. Industria auto din Ungaria ocupă un loc important la nivel mondial, iar experienţa acumulată în domeniul cercetării auto poate fi valorificată eficient şi în robotică. Acest lucru justifică obiectivul Guvernului ungar – a detaliat politicianul.

Ajánljuk még