Evenimentul a început la monumentul „Pantofii de pe malul Dunării”, situat pe cheiul Széchenyi, care comemorează evreii împuşcaţi în Dunăre în perioada teroarei fasciste maghiare din perioada 1944-1945. Acolo şi-a rostit discursul Michel Gourary, directorul european al organizaţiei internaţionale Marşul Vieţii.

Acesta a amintit că, în perioada mai – iulie 1944, în decurs de doar opt săptămâni, 437 000 de evrei au fost deportaţi, din Ungaria, la Auschwitz, ceea ce a reprezentat una dintre cele mai rapide şi brutale deportări din perioada întregului Holocaust. Directorul a subliniat că acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla fără implicarea funcţionarilor şi jandarmeriei ungare.

Totodată, a remarcat că, începând din 2004, conducerea statului ungar – inclusiv actualul premier Viktor Orbán – a recunoscut responsabilitatea funcţionarilor de stat, a Poliţiei şi a Jandarmeriei în crimele Holocaustului.

Marşul, condus de supravieţuitori ai Holocaustului, transportaţi cu microbuze electrice, a pornit pe sunetul şofarului.

În fruntea marşului s-au aflat János Bóka, ministru pentru Afaceri Europene, Maya Kadosh, ambasadoarea Israelului în Ungaria, Robert Palladino, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la Budapesta, precum şi Andor Grósz, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Ungaria (Mazsihisz), care este şi preşedintele consiliului Fundaţiei Marşul Vieţii.

Pe scena amplasată la Grădina Cetăţii, Andor Grósz a afirmat că, în anul 2025, actualitatea Marşului Vieţii este poate mai dureroasă decât în oricare alt an din ultima perioadă.

„Astăzi am ieşit la marş nu doar pentru victimele trecutului, ci şi pentru cei care se află încă în pericol, care sunt încă ostatici, care sunt încă ţintele urii, şi pentru cei care trăiesc într-un loc în care, cu bună ştiinţă pot spune, că le este frică daca afirmă: sunt evreu”, a declarat preşedintele Mazsihisz.

Acesta a mărturisit că mult timp a crezut în promisiunea „niciodată din nou”, că tragedia suferită de poporul evreu, în secolul al XX-lea, a fost unică şi irepetabilă. A avut încredere că natura umană poate învăţa, că societăţile pot deveni imune la ură şi ideologiile întunecate vor dispărea dacă sunt respinse colectiv.

„De aceea, suntem aici. Să spunem din nou, şi din nou: Nu vom permite ca memoria să se estompeze, nu vom permite ca ororile trecutului să fie uitate sau relativizate” – a subliniat Andor Grósz, şi a adăugat că această luptă este dusă cu armele memoriei, ale cunoaşterii, educaţiei, curajului şi cu forţa comunităţii.

„Poporul evreu trăieşte, şi atâta timp cât va trăi, va păstra vie memoria şi va continua să amintească!” – a declarat Andor Grósz.

Ambasadoarea Israelului, Maya Kadosh, a amintit că statul Israel nu este doar o naţiune, ci o necesitate existenţială – este răspunsul la 2 000 de ani de peregrinare. Aceasta a afirmat hotărârea poporului israelian de a proteja întotdeauna statul evreiesc, de a menţine forţele de apărare ale Israelului şi de a asigura că niciodată, niciun copil evreu să nu mai fie nevoit să înfrunte moartea doar pentru că este evreu.