Politicianul a spus că discuţiile au fost constructive şi a apreciat că a fost stabilită o relaţie bună cu cealaltă parte. Rezumând experienţele, acesta a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că partenerii săi de discuţii l-au informat că prima fază a revizuirii USAID a fost finalizată, ceea ce a condus la încetarea a aproximativ patru cincimi dintre programe. László András a adăugat că printre beneficiarii europeni ai programelor întrerupte se numără şi organizaţii neguvernamentale europene.
Comisarul guvernamental maghiar a relatat că în timpul discuţiilor a fost informat că în cadrul revizuirii de către guvernul SUA a ajutoarelor pentru dezvoltare vor fi analizate şi aspectele penale, întrucât legile SUA interzic, la rândul lor, sprijinirea partidelor politice străine sau a unor programe legate în mod direct de alegeri şi care ar constitui o interferenţă în politica altor state.
Potrivit comisarului, partea americană consideră că „multe dintre proiectele USAID au reprezentat, de fapt, sprijin politic sub tot felul de denumiri şi că au fost finanţate organizaţii care de altfel nu sunt unele neguvernamentale, întrucât nu îşi pot desfăşura programele şi proiectele fără sprijinul guvernului SUA”.
„Le-am indicat că în campania electorală din 2022, în Ungaria a existat deja o încercare foarte serioasă de a interveni cu ajutorul unor fonduri americane, şi că am dori să prevenim ca acest lucru să se întâmple din nou în 2026”, a spus oficialul maghiar.
László András a spus că în plus faţă de mai mulţi înalţi oficiali ai Departamentului de Stat al SUA s-a întâlnit şi cu reprezentantul republican Marjorie Taylor Green, care conduce subcomitetul pentru eficienţa guvernului camerei şi care este responsabilă de revizuirea politicii de dezvoltare.
Cooperarea va continua cu ambii parteneri de la Ministerul Afacerilor Externe şi Camera Reprezentanţilor, a adăugat politicianul maghiar.