Rendkívüli

Többen meghaltak Tel-Avivban, egy terrortámadásban

Recomandări ungare pentru reducerea inegalităţilor dintre regiuni, prezentate la Bruxelles

Bruxelles, marţi, 1 octombrie 2024 (MTI) - Ungaria a fost întotdeauna lider în lupta împotriva sărăciei şi a reducerii inegalităţilor dintre regiuni. În ultimii 14 ani, numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie a scăzut cu un milion, în timp ce ocuparea forţei de muncă a crescut cu acelaşi număr, a declarat, marţi, la Bruxelles, Attila Sztojka, secretar de stat responsabil pentru şansele sociale şi relaţiile cu comunitatea romă în cadrul Ministerului Ungar de Interne, într-o declaraţie de presă acordată agenţiei ungare de presă MTI.

Secretarul de stat a participat la reuniunea Platformei Europene pentru Romi şi la cea a Comitetului European al Regiunilor, organizate în capitala Belgiei, unde, în cadrul preşedinţiei rotative a UE, pe care o deţine momentan Ungaria, a prezentat un set de 32 de recomandări menite să sprijine reducerea inegalităţilor dintre regiuni. Acesta a subliniat că unul dintre punctele importante ale tematicii prezentate este facilitarea accesului uniform al cetăţenilor la servicii de calitate şi la măsuri care îmbunătăţesc confortul, indiferent de locul unde trăiesc în statele membre.

Politicianul a menţionat că membrii Comitetului European al Regiunilor au fost foarte deschişi la ideea reducerii inegalităţilor dintre regiuni şi la obiectivul de a asigura accesul tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă sau de locul în care trăiesc, la avantajele digitalizării.

De asemenea, Attila Sztojka a relatat despre un „incident regretabil” care a avut loc la reuniunea Platformei Romilor, unde „câţiva autoproclamaţi activişti civili, care şi-au declarat apartenenţa la reţeaua Soros”, au fost avertizaţi cu cartonaş roşu. Secretarul de stat a adăugat că le-a atras atenţia că „discutăm despre o problemă care depăşeşte politica. Problematicile comunităţii rome nu sunt chestiuni politice sau ideologice, ci subliniază valorile comunităţii noastre”- a adăugat acesta.

Attila Sztojka a reamintit că, în anul 2011, în cadrul preşedinţiei ungare a UE, Ungaria a promovat lupta împotriva sărăciei şi măsurile pentru integrarea şi incluziunea socială a romilor. În urma acestor iniţiative, statele membre au elaborat strategii privind romii, a căror implementare este o obligaţie pentru acestea.

Potrivit secretarului de stat, un studiu realizat de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene arată că Ungaria are cel mai ridicat nivel de ocupare a forţei de muncă în rândul romilor. „Acest lucru nu înseamnă că ne putem opri, mai avem multe de făcut, dar consider că metodele şi măsurile de politici publice implementate de Ungaria în ultimii 14 ani sunt exemplare la nivel european, deoarece au facilitat integrarea socială a romilor”, a subliniat el.

Ajánljuk még