Aktuális

Hőségriadó! Elviselhetetlen forróság lesz ma

Ministrul Economiei Ungare: Reducerea inflaţiei din luna iunie a depăşit toate aşteptările

Budapesta, marţi, 9 iulie 2024 (MTI) - Măsurile direcţionate ale Guvernului ungar au scăzut şi au suprimat inflaţia. Măsuri, precum sistemul online de monitorizare a preţurilor, generând concurenţă în comerţul cu amănuntul, susţin menţinerea inflaţiei la un nivel scăzut în mod durabil - a evaluat Márton Nagy, ministrul Economiei Ungare, cele mai recente date într-un comunicat de presă, remis marţi.

Acesta a citat cele mai recente date ale Oficiului Central de Statistică din Ungaria (KSH), conform cărora, în iunie 2024, inflaţia a fost de 3,7%, deci a evoluat mai favorabil decât aşteptările pieţei. În ansamblu, faţă de luna precedentă, preţurile de consum nu s-au schimbat. Ministrul a apreciat pozitiv faptul că preţurile alimentelor au scăzut cu 0,3% pe baza lunară.

Acesta a atras atenţia asupra faptului că inflaţia scăzută a declanşat o reacţie în lanţ pozitivă în economia ungară, ale cărei efecte benefice sunt resimţite din ce în ce mai mult de familiile şi întreprinderile din Ungaria.

Ministrul a subliniat că, datorită reducerii inflaţiei, din septembrie, salariile reale cresc continuu, ceea ce înseamnă că, de la o lună la alta, veniturile familiilor valorează din ce în ce mai mult. Ca urmare a creşterii salariilor reale, motivaţia de prudenţă a populaţiei se diminuează treptat, ceea ce se reflectă în creşterea consumului: comerţul cu amănuntul este de cinci luni în creştere, iar familiile nu doar cheltuiesc mai mult în magazine, ci şi călătoresc mai mult. În primele cinci luni ale anului, unităţile de cazare din Ungaria au înregistrat 13,7 milioane nopţi de cazare, cu aproximativ 9% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Creşterea încrederii populaţiei este reflectată şi de intensificarea creditării, în primele cinci luni ale anului 2024, noile contracte de credit ipotecar ale gospodăriilor au crescut de două ori şi jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Toate acestea au un impact pozitiv asupra cererii interne şi, prin urmare, asupra performanţei economiei interne – a subliniat ministrul.

Márton Nagy a subliniat că măsurile de politici economice ale guvernului s-au dovedit a fi eficiente şi de succes: în primul trimestru al anului 2024, economia a fost relansată, PIB-ul a crescut în decurs de un an cu 1,7%, iar faţă de trimestrul precedent cu 0,8%. Astfel, performanţa economică a Ungariei se află în fruntea clasamentului UE. La aceasta a contribuit semnificativ inflaţia scăzută, în urma căreia şi cererea sporită – a explicat, în finalul comunicatului, ministrul Economiei Ungare.

Ajánljuk még