Aktuális

Novák Katalin lemondott

Liderul grupului parlamentar Fidesz: Katalin Novák şi Judit Varga au luat decizii responsabile

Budapesta, sâmbătă, 10 februarie 2024 (MTI) – Katalin Novák şi Judit Varga au luat decizii responsabile, pe care le vom respecta, a declarat liderul grupului parlamentar Fidesz, Máté Kocsis, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Máté Kocsis a subliniat că le este recunoscător amândurora pentru munca depusă până acum, şi le-a mulţumit pentru că au avut în vedere interesele comunităţii – atât în timpul activităţii, cât şi astăzi.

Demisia celor două este o dovadă a faptului că la cei din dreapta maghiară greşelile au consecinţe, în timp ce la cei din stânga maghiară nici crimele nu au, a subliniat politicianul Fidesz.

Máté Kocsis a subliniat că motivul pentru care este aşa este că cei de stânga, care îi atacă într-un mod ipocrit, sunt conduşi în continuare de acelaşi Ferenc Gyurcsány care în 2006 a condus o luptă îndreptată împotriva unor compatrioţi maghiari, şi care locuieşte într-o vilă furată de la o familie de evrei.

„În Ungaria, nimeni dintre cei de stânga nu şi-a cerut scuze pentru greşeli. Şi nu au existat nici consecinţe pentru fapte pentru care ar fi trebuit să existe; în esenţă, nu există consecinţe cu privire la nimic din ceea ce se află despre aceşti oameni”, a adăugat Máté Kocsis.

Decizia lui Katalin Novák şi a lui Judit Varga este o mărturie a acestei diferenţe morale, a mai scris politicianul.

Ajánljuk még