Prim-ministrul se aşteaptă ca 2024 să fie un an intens, încărcat din punct de vedere diplomatic. Au fost demarate pregătirile pentru „maratonul lung” în care Ungaria va deţine preşedinţia Consiliului European, de la 1 iulie şi până la sfârşitul anului, a explicat Orbán.
Prim-ministrul ungar a apreciat vizita la Budapesta, de marţi, a prim-ministrului slovac Robert Fico, drept un eveniment foarte important. Robert Fico a fost ales pentru a patra oară, iar între ei doi au avut loc deja 33 de întâlniri bilaterale, a relatat Orbán. Este bucuros că „s-a întors vechiul luptător” cu care a mai conlucrat, a spus politicianul maghiar.
Şeful guvernului de la Budapesta a spus că în trecut a avut multe dispute cu Robert Fico, însă acestea au fost rezolvate aproape fără nicio excepţie, „iar astăzi, în relaţiile slovaco-maghiare mai există în esenţă doar elemente pozitive”. Asta nu s-a mai întâmplat demult, a remarcat Orbán.
„A fost un început de an bun, cu greu am fi putut avea oaspeţi mai încurajatori decât prim-ministrul slovac”, a spus premierul maghiar.
Despre vizita la Budapesta a premierului vietnamez, Orbán a spus că ascensiunea ţărilor asiatice nu este un fenomen temporar, iar occidentul trebuie să înţeleagă că nu face singur regulile jocului economic.
Viktor Orbán a vorbit şi despre faptul că analizele plasează Vietnamul – care are 100 de milioane de locuitori – printre primele zece ţări cu cea mai rapidă dezvoltare, iar Ungaria are relaţii vechi cu acest stat.
Cooperarea dintre cele două ţări merge bine; asiaticii sunt buni în comerţ, de aceea, câştigă mai mult din comerţ, iar acum lucrează la completarea comerţului cu investiţii, pentru că în Vietnam s-a acumulat un capital uriaş, iar Guvernul Ungariei ar dori ca vietnamezii să investească în Ungaria.
Viktor Orbán a anunţat, de asemenea, că prim-ministrul Moldovei va vizita Ungaria săptămâna viitoare.