Tamás Totyik a explicat că în timpul cercetării au fost utilizate rapoartele din cadrul măsurătorilor naţionale ale competenţelor, datele Oficiului Central de Statistică a Ungariei (KSH) şi datele din sistemul de asigurări sociale.
În ceea ce priveşte numărul de cadre didactice şi a celorlalte persoane care sprijină în mod direct activitatea educaţională există un deficit de 34 618 persoane, a spus Tamás Totyik, adăugând că “acesta este un număr conservator subestimat”.
Potrivit cercetării, în anul şcolar 2020/21 din sistemul de învăţământ au lipsit 20 587 de cadre didactice.
Din sistem au lipsit 3620 de educatori de grădiniţă, 980 de psihologi şcolari, 1745 de pedagogi pentru dezvoltare şi educaţie specială, numărul posturilor neocupate fiind de 5015, iar numărul pensionarilor reangajaţi, de 9227.
Deficitul celorlalte persoane care sprijină în mod direct activitatea educaţională a fost de 14 031.
Potrivit cercetării, în 2011, în 11% dintre locaţii, iar în 2021, în 33,2% dintre locaţii existau angajaţi care erau implicaţi în munca de predare fără să aibă calificare de cadre didactice, iar în urmă cu 12 ani, în 26,7% dintre locaţii au lucrat oameni care erau calificate cadre didactice, dar nu aveau pregătire în disciplina pe care au predat-o, iar până în 2021, această proporţie a crescut la 36,5%.
La începutul conferinţei de presă, Tamás Totyik a spus că a obosit în războiul cifrelor susţinut cu guvernul, motiv pentru care doresc să prezinte, prin intermediul datelor publice, care este amploarea lipsei de profesori în sistemul de învăţământ. La date are acces şi guvernul, “pur şi simplu nu înţelegem de ce guvernul nu vine în faţa societăţii şi nu admite cât de mare este problema din sistemul de învăţământ”, a adăugat preşedintele de sindicat.
Întrebat de presă despre manifestaţii, Tamás Totyik a spus că se vor mai organiza manifestaţii, guvernul trebuie pus sub presiune, pentru că potrivit sindicatului pe care îl conduce, politicile educaţionale “se află pe un drum greşit în ceea ce priveşte salariile, lipsa de cadre didactice şi regulamentele curriculare”.