Megrázó

Egy 34 éves nőt gyanúsítanak a Nyíregyházán, csomagtartóban talált kisfiú halála miatt

Asociaţia "15 Decembrie - Zi a Solidarităţii româno-maghiare" a adresat o plângere liderilor partidelor aflate la guvernare

Cluj-Napoca, luni, 17 aprilie 2023 (MTI) - Fondatorii Asociaţiei "15 Decembrie - Zi a Solidarităţii româno-maghiare" au adresat o plângere liderilor partidelor aflate la guvernare, prin care solicită demiterea lui Marian Neacşu, secretar general al Guvernului, pentru că a respins înregistrarea numelui ONG-ului, a informat Előd Kincses, avocatul asociaţiei şi membru fondator al asociaţiei, agenţia ungară de presă MTI.

Documentul datat în 11 aprilie şi adresat prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), lui Marcel Ciolacu, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) şi lui Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), a fost transmis în format electronic, în numele membrilor fondatori, de către avocatul Előd Kincses.

În plângere, fondatorii au descris calvarul procesului de înregistrare a asociaţiei, care durează de mai bine de un an, şi îl acuză pe secretarul general al Guvernului de abuz în serviciu, încălcarea dreptului de asociere şi a libertăţii de exprimare. Aceştia susţin că Marian Neacşu a avut un comportament arogant şi dispreţuitor faţă de fondatorii asociaţiei, atitudine incompatibilă cu funcţia pe care o deţine. Prin urmare, solicită demiterea acestuia de către premier şi cer partidelor aflate la guvernare să se pronunţe în acest sens.

Fondatorii au amintit că înfiinţarea asociaţiei a fost anunţată de László Tőkés, în data de 15 decembrie 2021, la aniversarea Revoluţiei din 1989 care a răsturnat dictatura comunistă din România. Ceilalţi membri fondatori sunt: Gabriel Andreescu, activist pentru drepturile omului, Előd Kincses, avocat, Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, şi Zsolt Szilágyi, fostul şef de cabinet al lui László Tőkés.

De atunci, nu s-a reuşit finalizarea înregistrării ONG-ului, deoarece, primul pas, acceptarea numelui, a fost blocată de secretariatul general al Guvernului, se arată în comunicat.

Aceştia atrag atenţia că secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, şi-a depăşit atribuţiile atunci când a cerut fondatorilor schimbarea denumirii, susţinând că, în opinia generală, data de 15 decembrie 1989 nu este data izbucnirii Revoluţiei Române.

În document este amintit faptul că membrii fondatori au fost nevoiţi să se adreseze Secretariatului General al Guvernului pentru ca acesta să verifice legalitatea utilizării în denumire a termenului “român”. După tergiversări îndelungate, în ianuarie, organul guvernamental a respins cererea, cu obiecţie la elementul “15 Decembrie” din denumire. Acesta a argumentat că, în opinia publică din România, data de 16 decembrie este data la care a început Revoluţia, astfel că o dată diferită ar putea duce la neînţelegeri şi a solicitat schimbarea denumirii.

Fondatorii asociaţiei doresc să amintească de solidaritatea româno-maghiară care s-a format la Timişoara, în jurul lui László Tőkés, în data de 15 decembrie 1989, şi să prezinte evenimentele din acea zi în propria lor realitate, deoarece aceştia consideră că există tot mai multe interpretări eronate ale evenimentului istoric.

Ajánljuk még