logo

Műsorújság

×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Ministrul ungar al dezvoltării regionale: Recenta decizie a UE reprezintă un pas mare, deoarece programele operaţionale şi planul de redresare au fost aprobate

Budapesta, joi, 24 noiembrie 2022 (MTI) - Decizia de acum a UE este un mare pas înainte, deoarece programele operaţionale şi planul de redresare vor fi cel mai probabil aprobate, iar Ungaria va putea încheia, până la finalul anului, acorduri cu Comisia Europeană, ceea ce va permite sosirea fondurilor UE, iar asta înseamnă că Ungaria nu va pierde bani, a declarat Tibor Navracsics, ministrul ungar al dezvoltării regionale, joi, la o întâlnire cu presa, la Budapesta.

Ministrul a declarat că Ungaria a îndeplinit cele 17 angajamente solicitate de Comisia Europeană, iar termenul limită pentru procedura UE privind modificarea competenţelor Consiliului Naţional al Magistraturii şi ale Oficiului Naţional al Magistraturii este 31 martie 2023, ceea ce înseamnă că Ungaria va respecta calendarul stabilit anterior.

Tibor Navracsics a declarat că, deşi nu au primit nicio notificare oficială cu privire la poziţia Comisiei Europene, în cazul în care Comisia suspendă plăţile pentru 65% din programele operaţionale, aşa cum s-a scris în presă, acest lucru nu va însemna pierderea resurselor, ci doar o amânare a plăţilor, a explicat politicianul.

Acesta a mai adăugat că, până la sfârşitul anului, se va ajunge la o înţelegere privind Acordul de parteneriat, iar, potrivit presei, Comisia Europeană va recomanda pentru adoptare planul de redresare, astfel că poziţia Comisiei nu este nouă, după cum este prezentată în presă.

Ministrul a mai afirmat că Ungaria urmăreşte o relaţie echilibrată cu CE şi că fiecare pas solicitat Ungariei, în cadrul procedurii de condiţionalitate, a fost făcut în cooperare cu CE.

În cadrul evenimentului, Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-ministrului Ungariei, a subliniat, de asemenea, că Ungaria nu va pierde bani, ea ar pierde bani doar dacă nu va fi semnat în acest an acordul de parteneriat cu Comisia Europeană.

Dacă se va lua decizia relatată în presă, chiar şi atunci Ungaria va primi cele 7 miliarde de euro, tranşa pentru anul viitor care-i revine din bugetul UE, din fondurile europene din ciclul de 7 ani, a precizat Gergely Gulyás. Întârzierea plăţii va avea loc doar dacă suspendarea fondurilor ar rămâne în vigoare şi în anul 2024.

Ministrul consideră că decizia comisiei, anticipată în presă, este doar o schimbare de comunicare. Potrivit acesteia, Comisia Europeană, sub presiunea Parlamentului European, nu se concentrează pe semnarea de acorduri, ci pe menţinerea procedurii de condiţionalitate pentru a da dovadă de severitate faţă de Ungaria.

Ajánljuk még