Cluj-Napoca, joi, 17 noiembrie 2022 (MTI) - Organizaţiile naţionaliste româneşti intenţionează să ridice o statuie a lui Mihai Eminescu în oraşul Sfântu Gheorghe, însă primarul Árpád Antal a declarat: va discuta cu organizaţiile iniţiatoare doar dacă acestea îşi retrag procesele care lezează interesele oraşului.
Primarul a anunţat iniţiativa de ridicare a statuii şi a făcut
cunoscut răspunsul său trimis organizaţiilor româneşti joi, la o
conferinţă de presă, despre care a relatat portalul Szekelyhon.ro.
Statuia lui Mihai Eminescu a fost iniţiată de Forumul Civic al
Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), iniţiativa fiind
susţinută şi de Asociaţia Calea Neamului, cunoscută pentru
manifestările sale antimaghiare.
În cadrul conferinţei de presă de joi, Árpád Antal a declarat:
nu va discuta cu cei care acţionează împotriva intereselor oraşului
şi împotriva comunităţii maghiare. O condiţie prealabilă a oricărei
negociere este ca FCRCHM să îşi retragă acţiunile în justiţie pe
care le-a iniţiat. Primarul a dat ca exemplu cazul bazei sportive
municipale. Primăria a reuşit după lungi demersuri trecerea prin
hotărâre de guvern a bazei de sport neîngrijită din proprietatea
statului în proprietatea municipalităţii. După aceea oraşul a
renovat aşezământul. FCRCHM însă a contestat decizia guvernului în
instanţă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul hotărârii
guvernului privind adoptarea steagului oraşului. Ambele procese
sunt în curs.
„După ce retrag aceste procese, pot să vină să discutăm pe
statuia lui Eminescu şi despre alte subiecte” – a spus primarul,
citat de Székelyhon. Árpád Antal a mai reamintit că tocmai forumul
civic al românilor a fost cel care a împiedicat anterior ca un
tronson din actualul bulevard 1 Decembrie 1918 să poarte numele lui
Mihai Eminescu, iar un alt tronson numele poetului Sándor Petőfi.
FCRCHM a solicitat ridicarea statuii lui Eminescu pe motiv că
municipalitatea, în parteneriat cu Fundaţia „Hármas”, va ridica o
statuie a lui Petőfi Sándor în oraş. La apelul de proiecte lansat
pentru realizarea unei statui a lui Petőfi au fost depuse şase
lucrări, iar juriul va alege dintre proiecte până la 30 noiembrie,
inaugurarea statuii fiind programată pentru 29 iulie 2023.
FCRCHM a invocat tratamentul egal şi echitatea, cerând
municipalităţii să ofere un loc convenabil şi unei statui a lui
Eminescu, în cadrul unei proceduri identice. De asemenea, forumul
s-a angajat să contribuie la costul statuii în proporţie egală cu
contribuţia Fundaţiei „Hármas” pentru statuia lui Petőfi şi să
organizeze el însăşi apelul de proiecte. Reprezentanţii forumului
au declarat că dezvelirea simultană a celor două statui ar
transmite mesajul armoniei între etnii.