Budapesta, marţi, 25 octombrie 2022 (MTI) - Potrivit lui Katalin Szili, însărcinatul prim-ministrului ungar, Declaraţia de la Cluj, document de importanţă majoră al UDMR, din ultimii 30 de ani, a fost prima care a formulat cererea de autonomie a maghiarilor din Transilvania, fiind de actualitate şi în prezent.
În comunicatul remis, marţi, agenţiei ungare de presă MTI,
Katalin Szili a subliniat că Declaraţia, adoptată la data de 25
octombrie 1992, care abordează problema naţională, poate fi
considerată chiar un crez al maghiarilor din Transilvania, dar,
datorită valorilor universale naţionale şi minoritare pe care le
conţine, poate fi şi un manifest pentru orice altă comunitate
maghiară din afara graniţelor Ungariei, din Bazinul Carpatic.
Din păcate, “putem menţiona şi experienţe amare ale
minorităţilor naţionale şi evenimente tragice din trecutul recent,
atât în lume, cât şi în regiunea noastră. Aşadar, problema
minorităţilor naţionale a reprezentat provocări politice şi sociale
serioase nu doar în anii ’90, şi nu doar în România, ci chiar şi
astăzi”, a explicat însărcinatul prim-ministrului ungar.
Katalin Szili a citat din Declaraţie, în care se afirmă,
printre altele, că maghiarii din România nu doresc să se desprindă
sau să emigreze de pe meleagurile natale, dar nici nu doresc să se
asimileze în naţiunea română, pentru că maghiarii din România, în
calitate de subiect politic, sunt un factor constitutiv al
statului, un partener egal al naţiunii române şi, prin urmare, sunt
la fel de responsabili pentru viitorul lor ca orice alt cetăţean.
Potrivit însărcinatului prim-ministrului ungar, aceste
declaraţii sunt în profundă concordanţă cu actualele valori civice
europene, cu drepturile universale ale omului, şi speră, şi cu
priorităţile Uniunii Europene.
Acestea sunt condiţiile de bază pentru supravieţuirea
maghiarilor din Transilvania, dar, dacă sunt diminuate, ar putea
începe emigrarea, deficitul demografic sau asimilarea, a subliniat
Katalin Szili.
În comunicat se mai precizează că, la trei decenii de la
Declaraţia de la Cluj, cooperarea din Transilvania a dat ca
rezultat reprezentarea tuturor celor trei partide maghiare în
Parlamentul României, iar pachetul de legi privind minorităţile din
România se află deja în pregătire, ceea ce ar putea oferi un nou
cadru pentru problema naţională din Transilvania. În plus,
sprijinul pentru comunităţile maghiare rămâne o prioritate absolută
pentru Guvernul ungar, chiar şi în această perioadă încărcată, a
adăugat Katalin Szili.