Editura Prima press SRL suspendă din ianuarie tipărirea publicaţiilor sale

 

Cluj-Napoca, miercuri, 19 octombrie 2022 (MTI) - Din cauza situaţiei economice dificile, editura Prima press SRL din Harghita suspendă din ianuarie tipărirea publicaţiilor sale, totodată şi distribuţia, respectiv livrarea presei.

Un scurt comunicat emis de editură a fost publicat miercuri
după-amiază, pe portalurile maghiare KronikaOnline.ro şi
Szekelyhon.ro. Prima Press, care aparţine grupului Médiatér,
publică în România cotidianul Krónika, Székelyhon, Székely
hírmondó, săptămânalul Heti hirdető, precum şi revista lunară
Nőileg, operând, de asemenea, şi o reţea de distribuţie şi livrare
de presă care acoperă întreaga Secuime.

Comunicatul face referire la situaţia economică dificilă,
precum şi la faptul că această situaţie este de aşteptat să
persiste pe termen mai lung. Prima press a anunţat că menţine
ediţiile electronice pe care le operează: portalurile online,
posturile radio şi conţinuturile new media se vor afla şi în
continuare în slujba comunităţii maghiare din Transilvania. Dintre
acestea, cele mai importante sunt Szekelyhon.ro, KronikaOnline.ro,
SzekelySport.ro, Hirmondo.ro, Liget.ro, Noileg.ro şi
ErdelyiNaplo.ro.

Până acum, editura a tipărit publicaţiile sale suplimentându-şi
veniturile proprii cu resurse primite din proiecte depuse în
Ungaria.