logo

Műsorújság

×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Preşedintele Croaţiei a criticat Bruxelles-ul pentru suspendarea unei părţi din fondurile UE destinate Ungariei

Zagreb, miercuri, 21 septembrie 2022 (MTI) - Preşedintele croat, Zoran Milanovic, a criticat miercuri propunerea Comisiei Europene de suspendare a plăţii unei părţi din fondurile UE destinate Ungariei.

Potrivit televiziunii publice croate (HRT), Milanovic a declarat că va lupta pentru ca Ungariei să nu îi fie luaţi bani “din motive ideologice”. Şeful de stat din Croaţia a spus că cei din organismul executiv al UE “fac pe deştepţii”.

“Este o catastrofă, eu voi fi primul care va lupta pentru ca acest lucru să nu i se poată face Ungariei”, a spus preşedintele croat.

Potrivit lui Milanovic, niciodată nu ar trebui să obosim să criticăm în mod obiectiv, dacă premierul ungar Viktor Orbán “face ceva greşit în anumite cazuri”. “Dar să i se ia două treimi din bani? Care este următorul pas, aruncarea în faţa Rusiei?” – a întrebat preşedintele croat.

Milanovic a participat la o conferinţă de afaceri la Zagreb, iar apoi a făcut declaraţii în faţa presei, despre probleme de actualitate, inclusiv despre compania croată de industrie petrolieră INA, al cărei proprietar majoritar este compania maghiară Mol Nyrt.

“Sunt relaţii delicate, dar noi ştiam asta de la început, astfel că trebuie să ne străduim să creăm o companie bună, care să nu otrăvească relaţia cu ţara vecină”, a spus Milanovic.

Fostul politician social-democrat a subliniat că întreţine o relaţie bună cu politicienii maghiari, chiar dacă din punct de vedere ideologic sunt diferenţe.

Ajánljuk még