Budapesta, miercuri, 17 august 2022 (MTI) - În acest an, până în prezent au fost reţinute 145 000 de persoane care au trecut ilegal frontiera Ungariei, în timp ce anul trecut, în aceeaşi perioadă, cifra a fost de 57 000; numărul traficanţilor de persoane reţinuţi depăşeşte 1000 - a declarat miercuri dimineaţa consilierul general al prim-ministrului pentru securitate internă pe canalul de actualităţi al televiziunii publice M1.
György Bakondi a declarat: “Putem constata că efectivul
migranţilor a crescut foarte semnificativ şi pe aşa-numitul traseu
balcanic care se îndreaptă spre noi.”
El a adăugat că în Turcia sosesc încontinuu persoane dinspre
Siria şi Iran, iar de acolo încearcă să treacă în Grecia şi în
Italia, atât pe cale maritimă, cât şi pe cale terestră.
Consilierul general a precizat că în trecut veneau în special
sirieni şi afgani, acum însă vin în număr mare indieni,
pakistanezi, nepalezi şi tunisieni.
György Bakondi a mai spus că, în unele cazuri, cei care trec
ilegal frontiera acţionează violent împotriva reprezentanţilor
autorităţilor şi încearcă să treacă graniţa cu ajutorul
traficanţilor, folosind o varietate de metode.
El a reamintit: guvernul a decis să înceapă consolidarea
gardului de frontieră tocmai pentru a împiedica utilizarea
scărilor. În acelaşi timp, gardul se extinde în zona Hóduna şi sunt
înfiinţate noile unităţi de grăniceri pentru care recrutările sunt
deja în curs – a relatat György Bakondi.
El a subliniat că în regiune activează mai multe bande de
traficanţi de persoane, care pot fi eliminate doar printr-o
cooperare internaţională de mare anvergură.
György Bakondi a mai spus în cadrul emisiunii “Bună dimineaţa,
Ungaria!” al postului public de radio Kossuth că în Ungaria sosesc
zilnic 10-13 mii de refugiaţi din Ucraina, de la începutul
războiului ruso-ucrainean au trecut graniţa ungară 885 de mii de
persoane venite din Ucraina.