Szijjártó: Livrările de gaze către Ungaria funcţionează fără probleme

 

Budapesta, vineri, 17 iunie 2022 (MTI) - Aprovizionarea cu gaze naturale a Ungariei este în continuare sigură, livrările se desfăşoară în conformitate cu contractele, în cantităţile adecvate, fără nicio întrerupere sau problemă, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri.

Şeful diplomaţiei ungare a arătat că în prezent, în viaţa
politică internaţională există tensiuni extrem de serioase, iar o
parte dintre acestea sunt generate de probleme legate de
aprovizionarea cu energie.

“Din păcate, în ultima vreme, crizele cu privire la securitatea
aprovizionării cu energie a unor ţări şi chiar regiuni este
însoţită, în mod caracteristic, de multă incertitudine”, a spus
Szijjártó.

Oficialul ungar a amintit, apoi, că în ultimele zile, livrările
de gaze naturale ruseşti către Europa au scăzut în direcţia mai
multor state, în mai multe etape.

“Doresc să reasigur pe toată lumea că Ungaria nu va fi afectată
de aceste reduceri de volum. Gazele naturale importate din Rusia
vor ajunge în ţară fără nicio întrerupere, în baza programului
convenit şi a acordurilor încheiate”, a declarat Péter Szijjártó.

Ministrul a subliniat că majoritatea gazelor destinate Ungariei
sosesc prin Austria şi Serbia; dinspre Austria, o cantitate de
12-14 milioane de metri cubi pe zi, iar dinspre Serbia, 10-16
milioane de metri cubi pe zi. În plus, există livrări continue şi
din direcţia Slovaciei şi Croaţiei.

“Am procedat bine atunci când am încheiat un acord de
achiziţionare de gaze pe termen lung cu Gazprom, toamna trecută.
Dacă nu am fi făcut acest lucru, am fi avut mari probleme deja
lunile trecute, şi am fi avut mari probleme şi acum”, a spus Péter
Szijjártó.

“A fost corect să ne conectăm la sistemele de alimentare cu
gaze naturale ale vecinilor noştri, întrucât în acest fel, rutele
de transport se află la dispoziţia noastră practic din toate cele
patru direcţii”, a mai menţionat ministrul ungar de externe.