Jucătorul maghiar de şah Richárd Rapport vrea să îşi continue cariera în culorile României, Asociaţia Maghiară de Şah protestează

 

Budapesta, vineri, 27 mai 2022 (MTI) - Jucătorul maghiar de şah Richárd Rapport vrea să îşi continue cariera în culorile României. Federaţia Maghiară de Şah protestează împotriva acestui lucru şi face tot posibilul pentru a se asigura că jucătorul de şah, aflat pe locul cinci în clasamentul mondial, să concureze mai departe pentru Ungaria, a declarat László Szabó, preşedintele federaţiei, pentru agenţia ungară de presă MTI.

Acesta a adăugat că au fost informaţi de către Federaţia
Internaţională (FIDE) despre faptul că Richárd Rapport doreşte să
îşi continue cariera în culorile României.

“FIDE ne-a semnalat că Ricsi a iniţiat schimbarea ţării pentru
care să concureze. În astfel de cazuri, federaţia are la dispoziţie
90 de zile pentru a protesta. Noi am pus FIDE o serie de întrebări,
pentru că regulamentul cu privire la schimbarea ţării este destul
de lax şi neclar, astfel că am solicitat ca federaţia să
interpreteze situaţia”, a explicat László Szabó, pentru MTI.

Preşedintele a subliniat că în cele 90 de zile, Richárd Rapport
poate continua să concureze în culorile Ungariei, respectiv are
posibilitatea să concureze neutru, reprezentând FIDE, însă nu
există astfel de informaţii. În consecinţă, la turneul din cadrul
Campionatului Mondial de Şah, care va începe în data de 16 iunie,
la Madrid, jucătorul de şah maghiar în vârstă de 26 de ani în
niciun caz nu va putea să concureze încă pentru România.

László Szabó a subliniat că sunt în contact cu federaţia din
România, care are o atitudine “foarte corectă” cu privire la
subiect şi care ar dori să soluţioneze cazul “fără prejudicii”.
Federaţia Română de Şah a transmis că Rapport i-a abordat cu
solicitarea sa. Totodată, preşedintele federaţiei ungare a explicat
că i se pare îngrijorător faptul că nu este nevoie de schimbarea
cetăţeniei, şi că dacă cineva vrea să concureze în culorile unei
alte ţări, nu trebuie decât să aibă reşedinţa în ţara respectivă.

Potrivit lui László Szabó, federaţia maghiară a făcut în
ultimii ani tot ceea ce i-a stat în putere pentru a-l sprijini pe
Richárd Rapport financiar, profesional şi în domeniul diplomaţiei
sportive. Printre altele, a iniţiat ca soţia din Serbia a lui
Rapport, care este, de asemenea, jucătoare de şah, să aibă
cetăţenie dublă sârbo-maghiară, ceea ce face ca deplasările sale să
fie mai facile.

“Ca membru al echipei de şah a Ungariei, Richárd Rapport a
obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de Şah de la Troms?,
din 2014. Începând din 2031, când Richárd împlineşte 35 de ani,
Ungaria îi va recunoaşte medalia de argint de la olimpiada de şah,
plătindu-i, din bugetul de stat, o indemnizaţie lunară pentru tot
restul vieţii – acelaşi lucru aplicându-se şi antrenorului său,
respectiv căpitanului din federaţie”, scrie în comunicatul în care
federaţia a indicat şi faptul că Rapport este “una dintre cele mai
mari comori ale şahului maghiar şi a întregului sport maghiar”.

“Federaţia Maghiară de Şah are obiectivul clar ca Richárd
Rapport să concureze mai departe în culorile Ungariei şi să aducă
glorie şahului maghiar şi ţării sale natale. Prin urmare, noi vom
face tot posibilul, la fel cum am făcut-o şi până acum. Acum doi
ani am câştigat dreptul de a organiza la Budapesta cea de-a 44-a
olimpiadă de şah din 2024. Ţara noastră nu a mai găzduit niciodată
al cincilea cel mai important eveniment sportiv al lumii. Inclusiv
acest lucru ne obligă să facem tot posibilul pentru ca la cel mai
interesant şi prestigios eveniment de şah al lumii să ieşim în
evidenţă cu cea mai puternică echipă”, se arată în comunicatul
federaţiei ungare.

Potrivit portalului 24.hu din Ungaria, proprietarul miliardar,
de origine sârbă, al companiei Superbet, Sacha Dragic, sponsorul
principal al turneului de şah 2022 Superbet Chess Classic Romania
care s-a încheiat recent, i-a făcut lui Rapport o ofertă de
sponsorizare irezistibilă, care îi poate oferi o şansă reală ca în
următorii ani să câştige titlul de campion mondial la şah. Potrivit
informaţiilor tatălui lui Rapport, jucătorul de şah a decis deja şi
a acceptat oferta, care include ca acesta să îşi continue cariera
în culorile României.