logo

Műsorújság

×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Ministru ungar: Ungaria construieşte până în 2032 autostrăzi noi în lungime totală de 317 km şi va extinde benzile pe o lungime de 265 km

Budapesta, vineri, 6 mai 2022 (MTI) - Consorţiul condus de fondul de capital privat Themis a câştigat dreptul de concesiune pentru construirea şi întreţinerea autostrăzilor pentru următorii 35 de ani în Ungaria. Până în 2032, în prima decadă a concesiunii, se vor construi 317 km de autostrăzi noi şi se vor executa extinderi de benzi pe o lungime de 265 km, a declarat Antal Rogán, ministrul care conduce Cabinetul Prim-ministrului ungar, în cadrul unei discuţii care a avut loc vineri, la Budapesta.

Ministrul responsabil pentru concesiune a anunţat că un consorţiu condus de fondul de capital privat Themis a câştigat dreptul de concesiune pentru construirea şi întreţinerea autostrăzilor pentru următorii 35 de ani. Procedura respectă din toate punctele de vedere standardele UE, cu o licitaţie unică pentru construcţia tronsoanelor noi şi pentru întreţinere.

Construcţiile noi trebuie realizate pe o lungime de 317 km până în 2032, iar extinderea benzilor vor totaliza 265 km în primii zece ani. Ministrul a menţionat tronsoanele autostrăzii M1 de la Bicske, Komárom, Tatabánya, tronsoanele M7 de la Székesfehérvár şi Balatonvilágos, segmentele M3 de la Gödöllő, Bak, Gyöngyös, Hatvan şi Kerekharaszt, prelungirea M3 până la frontiera de est şi unele porţiuni ale autostrăzii M83. Potrivit contractului, exploatarea şi întreţinerea se va efectua pe o lungime de 1 044 km pe toată perioada de 35 de ani ai concesiunii, toate lucrările de pe tronsoane sunt considerate investiţii de interes naţional, a spus el.

În ceea ce priveşte modelul financiar al proiectului, ministrul a precizat că statul plăteşte cheltuielile, costul întreg al construcţiei şi întreţinerii urmând să fie achitată pe o perioadă de 35 de ani. Concesionarul trebuie să contracteze pe propria cheltuială creditul necesar pentru realizarea proiectului. Ministrul a explicat că taxele de drum colectate de stat trebuie să acopere complet plata punerii la dispoziţie pe perioada de 35 de ani.

El a spus că veniturile de care dispune statul vor acoperi costul concesiunii, statul ungar nu va transfera drepturile aferente perceperii taxei de drum.

Autostrăzile existente, precum şi cele nou construite, vor rămâne pe toată perioada în proprietatea statului, a menţionat Antal Rogán.

Ajánljuk még