Budapesta, vineri, 22 aprilie 2022 (MTI) - Trei politicieni ai partidului de opoziţie Jobbik (Pentru o Ungarie mai Bună) au protestat vineri în faţa ambasadei României de la Budapesta cu o petiţie şi trei saci de deşeuri comunale, spunând că râurile transportă în Ungaria deşeuri din ţara vecină vreme de mai multe decenii.
Béla Adorján, membru al consiliului judeţean
Szabolcs-Szatmár-Bereg, a declarat: faptul că “vecinii noştri
români ne poluează şi ne otrăvesc viitorul pe o lungime de câteva
sute de kilometri” nu numai că dăunează mediului, în plus implică
cheltuieli de ordinul miliardelor din partea autorităţilor din
Ungaria.
El a adăugat că acest mod de a protesta a fost ales pentru că,
pe de o parte, ministrul mediului de la Bucureşti nu a vrut să
discute cu ei despre această problemă, pe de altă parte nici
plângerea penală, pe care au depus-o cu doi ani în urmă, nu a adus
niciun rezultat, întrucât, după informaţiile lor, cauza nu au ajuns
nici măcar până la audierea martorilor.
Csaba Gyüre, deputatul partidului în Parlament, a subliniat că
evenimentele constituie o încălcare a numeroase principii de drept
şi tratate internaţionale, prin urmare autorii petiţiei solicită
României să elimine depozitele de gunoi ilegale de pe teritoriul
său şi să asigure calitatea corespunzătoare a apelor care se varsă
din România în Ungaria.
Gergő Keresztesy, preşedintele organizaţiei de tineret a
partidului, a atras atenţia asupra responsabilităţii faţă de
generaţiile viitoare, subliniind că poluarea de acum dăunează
apelor vii, care constituie una din principalele comori ale
Ungariei.
El a adăugat că găsirea soluţiei necesită un parteneriat şi că
niciun stat nu poate considera Bazinul Carpatic ca “un fel de
groapă de gunoi”.