Cotidianul "Világgazdaság": În anumite sectoare, salariile din Ungaria au ajuns din urmă pe cele din Germania

 

Budapesta, vineri, 22 aprilie 2022 (MTI) - În Ungaria au avut loc nişte creşteri salariile atât de mari, încât anumite profesii sunt, practic, la fel de bine plătite ca în Germania, scrie în ediţia de vineri a cotidianului ungar economic "Világgazdaság".

Zoltán Karácsony, expert în domeniul pieţei muncii la HRPortal,
a declarat că un muncitor calificat din Germania ar putea câştiga
un salariu net de un milion de forinţi pe lună, iar de un astfel de
venit poate avea parte o persoană fizică autorizată din Ungaria.

László Németh, preşedintele Uniunii Naţionale a Asociaţiilor
Industriale, a nuanţat puţin imaginea şi a spus că nu putem vorbi,
încă, de salarii la nivelul Germaniei, însă a recunoscut faptul că,
în urma deficitului de forţă de muncă, salariile au crescut mult în
ultimii ani.

Potrivit acestuia, deficitul de forţă de muncă ca tendinţă nici
nu se va atenua în viitor, mai mult decât atât, odată cu
soluţionarea situaţiei de război, situaţia s-ar putea agrava, dacă
ucrainenii care lucrează acum în Ungaria se vor întoarce acasă, ca
să participe la reconstrucţia ţării lor.

În orice caz, decalajul dintre salariile din occident şi cele
din Ungaria este tot mai mic, iar asta ar putea face ca cei care
lucrează în străinătate să înceapă să se întoarcă acasă, mai ales
dacă vor apărea probleme în economia mondială, scrie publicaţia
“Világgazdaság”.