Budapesta, miercuri, 16 martie 2022 (MTI) - Viktor Orbán trimite arme în Ucraina, şi acum există transporturi de arme prin Ungaria, vehicule maghiare participă la acest proces, a declarat Péter Márki-Zay, candidatul opoziţiei la funcţia de prim-ministru al Ungariei, miercuri dimineaţă, pentru mas-media publică ungară.
Péter Márki-Zay a vorbit despre asta în matinalul de pe postul
public de ştiri M1, respectiv în cadrul emisiunii “Bună dimineaţa,
Ungaria!” a postului Radio Kossuth. Acesta a subliniat că, deşi
“nişte instigatori” susţin că opoziţia este cea care ar trimite
militari sau arme în Ucraina, în opinia sa realitatea este complet
alta. “Viktor Orbán este cel care trimite arme în Ucraina, şi acum
există transporturi de arme prin Ungaria, vehicule maghiare
participă la acest proces”, a spus Márki-Zay. “În plus, Viktor
Orbán i-a promis premierului britanic Boris Johnson că va oferi
ajutor militar Ucrainei”, a adăugat candidatul opoziţiei.
Potrivit lui Péter Márki-Zay, în privinţa păcii nu ne putem
baza pe Viktor Orbán, care “de 12 ani vorbeşte numai despre
război”, şi care nu a putut face faţă epidemiei de coronavirus,
lucru care a costat vieţile a 44 000 de maghiari.
În emisiunea de la Radio Kossuth, Márki-Zay a subliniat: “noi
suntem protejaţi doar de NATO şi UE”, nu doar faţă de ameninţarea
războiului, ci şi din punct de vedere economic, aşa că trebuie să
fim membri loiali.
În data de 3 aprilie (ziua alegerilor parlamentare din Ungaria
– nota red.) este nevoie de o schimbare de regim, este nevoie de
oameni cinstiţi şi responsabili, Ungaria trebuie să adere la
Parchetul European, iar atunci, Ungaria va primi de la UE “banii
care acum ne-au fost refuzaţi”, a spus politicianul de opoziţie.
Anterior, Péter Márki-Zay a declarat că Ungaria trebuie să
implementeze deciziile comune ale NATO. “Aşadar, dacă NATO decide
să sprijine Ucraina cu arme, bineînţeles că şi noi vom fi de
acord”, a spus.