logo

Műsorújság

×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Ungaria poate atinge independenţa energetică în domeniul energiei electrice

Budapesta, luni, 17 ianuarie 2022 (MTI) - Odată cu extinderea centralei nucleare de la Paks şi implementarea investiţiilor în energia solară, Ungaria va deveni complet independentă în domeniul energiei electrice, lucru cu care puţine ţări se mai pot lăuda, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Centrala Nucleară de la Paks.

În cadrul vizitei efectuate la Paks, ministrul a remarcat că “aici funcţionează una dintre cele mai sigure şi mai eficiente centrale electrice din lume”, care garantează continuitatea furnizării de energie electrică şi reprezintă un avantaj competitiv uriaş pentru economie.

“În ultima vreme s-a dovedit că în furnizarea de energie pot apărea situaţii de criză în orice moment. În astfel de cazuri, în siguranţă se află statele care reuşesc să producă singure mare parte din necesarul propriu de energie”, a subliniat Szijjártó.

În această privinţă, ministrul a relatat că, în prezent, aproximativ jumătate din energia electrică produsă în Ungaria are legătură cu centrala nucleară de la Paks. Centralele nucleare înseamnă o formă sigură, curată şi ieftină de producere a energiei, a declarat Péter Szijjártó.

De aceea, Guvernul Ungariei a decis să construiască încă două reactoare cu o capacitate de 2400 de megawaţi, a spus.

Odată cu realizarea acestora şi cu implementarea investiţiilor în energia solară, Ungaria va deveni complet independentă în domeniul energiei electrice, a subliniat ministrul.

“Aşadar, investiţiile de la Paks au meritat cu vârf şi îndesat şi vor fi în continuare rentabile pentru Ungaria”, a subliniat Szijjártó.

Ajánljuk még