×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Ungaria oferă sprijin pentru menţinerea rolului de stabilizare regională al Iordaniei

 

Budapesta, miercuri, 24 noiembrie 2021 (MTI) - Ungaria oferă un sprijin cuprinzător pentru menţinerea rolului pe care Iordania îl are în stabilizare regională, astfel încât Orientul Apropiat să nu devină un punct de plecare pentru valuri viitoare de migraţie, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, miercuri, la Amman, potrivit unui comunicat emis de minister.

În cadrul conferinţei de presă susţinute împreună cu omologul
său iordanian, Ayman Safadi, şeful diplomaţiei ungare a subliniat
că în ultima vreme, din cauza epidemiei de coronavirus o serie de
provocări internaţionale serioase au fost puse pe planul secund,
iar astfel, acestea ar putea deveni o ameninţare şi mai serioasă
asupra securităţii Europei.

Ministrul ungar a subliniat că situaţia de securitate şi de
migraţie a Orientului Apropiat este extrem de determinantă şi
pentru securitatea Europei Centrale, regiunea aceasta fiind una
dintre principalele surse de imigraţie ilegală.

“Prevenirea unor valuri viitoare de migraţie este posibilă doar
dacă vom aduce aici ajutorul necesar, dacă vom coopera şi vom oferi
sprijin ţărilor care au grijă de refugiaţi la nivel local, care nu
îi folosesc pe aceştia ca arme politice şi care nu încearcă să
forţeze continentul european să îi primească”, a spus ministrul
ungar de externe.

Péter Szijjártó a declarat că, în acest sens, unul dintre cei
mai importanţi parteneri din regiune este Iordania. Prin urmare,
Ungaria a anunţat un program de sprijin pentru această ţară, care
este format din şase puncte, a spus.

În cadrul cooperării NATO, Guvernul Ungariei livrează Iordaniei
zece ventilatoare mecanice necesare unei apărări de succes
împotriva pandemiei de coronavirus, iar ca parte a unui program
comun dintre Ungaria şi Polonia, spitalele care furnizează servicii
medicale pentru refugiaţii sirieni sunt echipate cu aparate
medicale în valoare de 200 de milioane de forinţi (aprox. 540 000
de euro), a relatat Szijjártó.

În al treilea rând, Ungaria oferă un sprijin total de 700 de
milioane de forinţi (aprox. 1 900 000 de euro) pentru a ajuta
comunităţile creştine locale, parţial pentru a sprijini
funcţionarea instituţiilor acestora şi parţial pentru a oferi
sprijin în îngrijirea refugiaţilor.

În plus, părţile au semnat miercuri un acord potrivit căruia
guvernul maghiar va oferi, în fiecare an, 400 de burse de studii
universitare destinate unor studenţi din Iordania – numai anul
acesta, pe locurile disponibile s-au înscris aproximativ 2000 de
tineri.

Ministrul a menţionat, de asemenea, că în ultimii ani, în
cadrul cooperării împotriva terorismului, Forţele Armate din
Ungaria au pregătit 53 de ofiţeri iordanieni în domeniul protecţiei
împotriva explozibililor, urmând ca în 2022 să lanseze un nou
astfel de program.

În cele din urmă, Szijjártó a subliniat că Eximbank Ungaria a
înfiinţat o linie de credit de 100 de milioane de dolari pentru a
sprijini cooperarea dintre companiile din cele două state.

“Programul acesta de sprijin este o dovadă a unui adevăr pe
care îl tot subliniem, şi anume că ajutorul trebuie dus acolo unde
sunt probleme, şi nu trebuie aduse problemele în Europa”, a
subliniat ministrul.

În final, Péter Szijjártó a anunţat că începând cu 15
decembrie, WizzAir va avea două zboruri pe săptămână între
Budapesta şi Amman, respectiv Aqaba.

Ayman Safadi şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul primit
din partea maghiarilor şi a declarat că ţara sa va continua să facă
tot posibilul pentru a oferi o îngrijire adecvată refugiaţilor
sosiţi din străinătate. A menţionat, în acelaşi timp, că şi
comunitatea internaţională ar trebui să îşi asume o
responsabilitate mai mare în acest domeniu.