×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Summit V4 - Orbán: UE nu s-a aflat niciodată sub o asemenea presiune migraţionistă

 

Budapesta, marţi, 23 noiembrie 2021 (MTI) - Uniunea Europeană nu s-a aflat niciodată sub o asemenea presiune migraţionistă ca acum, niciodată nu s-a aflat sub presiune simultană din trei direcţii, iar aceasta este o provocare uriaşă pentru întreaga UE, a declarat, marţi, la Budapesta, premierul ungar Viktor Orbán, la summitul prim-miniştrilor ţărilor din grupul de la Visegrad (V4).

Într-o declaraţie de presă făcută împreună cu liderii ţărilor
V4 (Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia), premierul ungar a
explicat că premierul polonez a venit la Budapesta, după o
călătorie avută în urmă cu o zi sau două în Ţările Baltice, şi a
informat Grupul V4 despre situaţia de la graniţa poloneză.

Acesta a declarat că Uniunea se află sub presiune din trei
direcţii. Dinspre sud, afluxul din Africa subsahariană este
constant, “Navele ONG-urilor transportă pe mare în mod continuu
migranţii către ţărmurile europene”, iar traseul Balcanilor de Vest
este din nou plin, a subliniat premierul ungar.

Acesta i-a mulţumit premierului ceh, Andrej Babis, şi
“prietenilor noştri cehi” pentru că au trimis grăniceri la graniţa
cu Ungaria şi pentru că grănicerii cehi au reţinut peste 4 000 de
persoane care au trecut fraudulos graniţa de sud a Ungariei.

Viktor Orbán a mai explicat că, pe ruta Balcanilor, la graniţa
cu Ungaria, unde anul acesta au fost opriţi până în prezent 100 000
de migranţi, pe acolo vor mai sosi şi cei care părăsesc
Afganistanul. În fiecare zi 30 000 -35 000 de persoane părăsesc
Afganistanul, iar Uniunea Europeană trebuie să ia în calcul că
presiunea pe ruta balcanică va fi din ce în ce mai mare, a semnalat
politicianul.

Acesta a mai menţionat şi cea de-a treia direcţie, “un nou atac
cu care se confruntă prietenii noştri polonezi, care se află sub
asediu din cauza migraţiei dinspre est”.

Orbán a mai subliniat că Bruxelles-ul are o politică greşită
şi, “practic, finanţează tot ce creşte presiunea migraţionistă”.
Susţine ONG-urile şi lansează programe de integrare, a adăugat
politicianul.

Acesta a adăugat că Bruxelles-ul nu dă bani pentru un singur
lucru: pentru apărarea fizică a graniţelor. Poziţia Ungariei rămâne
în continuare aceea că Uniunea Europeană trebuie să plătească
costurile de apărare a frontierelor europene. Povara financiară a
acesteia nu poate fi suportată doar de ţările pe care “geografia
şi istoria le-a plasat la frontierele externe ale Uniunii
Europene”, a declarat prim-ministrul ungar.

Premierul a mai afirmat că Ungaria a propus întotdeauna Uniunii
un acord echitabil: “Ar fi corect dacă am împărţi măcar în două
costurile, jumătate din costuri le-am suporta noi, ungurii, însă
cealaltă jumătate să ni se dea de la Bruxelles, având în vedere că
nu ne apărăm doar pe noi, ci întreaga Europă”.

Acesta a subliniat că V4 recomandă ca Uniunea Europeană să nu
sprijine niciun stat care are legături directe sau indirecte cu
presiunea migraţionistă de la frontierele externe ale UE, cum ar fi
cea de la graniţa poloneză.

Premierii statelor V4 au asigurat Polonia de sprijinul şi de
deplina lor solidaritate, şi-a încheiat declaraţia prim-ministrul
Ungariei, la summitul V4.