×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Coronavirus: Ungaria preia 50 de pacienţi ATI din România

 

Budapesta, miercuri, 13 octombrie 2021 (MTI) - Ungaria ajută România şi preia 50 de pacienţi cu coronavirus, care au nevoie de terapie intensivă, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, miercuri, la Budapesta.

Şeful diplomaţiei ungare a subliniat că “în ceea ce priveşte
epidemia, România trebuie să răspundă unor provocări extrem de
mari”, “există o mulţime de pacienţi care se află într-o situaţie
foarte gravă, numărul zilnic al cazurilor este foarte mare”. În
ultimele zile, Ungaria s-a aflat în contact permanent cu
vicepremierul Hunor Kelemen şi cu ministrul sănătăţii, Attila
Cseke, pentru a identifica modul în care Ungaria ar putea ajuta
România în această situaţie extrem de dificilă, a spus Szijjártó.

Ministrul a relatat că, până acum, Ungaria a trimis în România
ventilatoare mecanice şi medicamente favipiravir, însă guvernul
român a venit cu încă o solicitare: ca Ungaria să preia dintre
pacienţii ATI, deoarece “în multe cazuri, capacitatea de tratare a
bolnavilor în sistemul de sănătate românesc este la limită”, a
subliniat Szijjártó.

Ministrul a anunţat că s-a decis ca ajutorul solicitat să fie
oferit, astfel că 50 de pacienţi ATI vor fi preluaţi de Ungaria,
aceştia urmând să fie duşi la clinicile din Szeged şi Debrecen.

Péter Szijjártó a menţionat că, în prezent, Ministerul
Sănătăţii din România şi partea maghiară discută despre detaliile
tehnice, printre care şi despre starea pacienţilor care vor putea
fi transferaţi.

Se discută şi despre necesitatea traducerii de urgenţă a
diagnosticelor medicale în limba maghiară, respectiv despre
momentul în care va putea începe transferul pacienţilor, a mai
explicat ministrul.