×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Aprovizionarea Ungariei cu gaze naturale peste iarnă este asigurată

 

Budapesta, miercuri, 13 octombrie 2021 (MTI) - Aprovizionarea Ungariei cu gaze naturale peste iarnă este asigurată, cele cinci miliarde de metri cub de gaze care au fost stocate până la 30 septembrie vor acoperi cu siguranţă nevoile interne, a transmis Autoritatea Maghiară de Reglementare a Energiei (MEKH), miercuri, către agenţia ungară de presă MTI.

Potrivit autorităţii, în fiecare an este verificată
disponibilitatea resurselor de gaze naturale pentru aprovizionarea
utilizatorilor casnici, pregătirea pentru iarnă a centralelor
termice şi disponibilitatea stocurilor de combustibil necesare,
fiind determinat, astfel, necesarul de gaze naturale care trebuie
stocat, pe baza consumului maxim de iarnă al ultimelor 120 de luni,
în zona furnizorului pentru care se face calculul.

În timpul sezonului rece, rolul instalaţiilor de stocare
subterane este deosebit de important, întrucât într-o zi de iarnă
cu temperaturi foarte joase, chiar şi jumătate din consumul de gaze
naturale al ţării poate proveni din această sursă.

Perioada de stocare din acest an s-a încheiat pe 30 septembrie,
cu un stoc de 5,28 de miliarde de metri cub de rezerve de gaz, ceea
ce reprezentă un nivel de umplere de peste 83%. Acest volum include
şi stocurile comerciale, şi cele de siguranţă (1,45 de miliarde de
metri cub).

Potrivit comunicatului, stocul de siguranţă disponibil în plus
faţă de cel comercial asigură aprovizionarea continuă a populaţiei
în circumstanţe extreme – în special în cazul unei crize de
aprovizionare cu gaze naturale.

Retragerea a început la data de 1 octombrie. Aprovizionarea cu
gaze naturale peste iarnă a ţării este asigurată de instalaţiile de
stocare, de importurile continue de gaze naturale şi de gazul
obţinut prin extracţia internă, a relatat MEKH.