×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Guvernul Ungariei vrea să crească salariul minim brut la 200 000 de forinţi

 

Budapesta, miercuri, 29 septembrie 2021 (MTI) - Guvernul Ungariei este pregătit să reducă în continuare impozitele aplicabile forţei de muncă, astfel încât companiile să aibă posibilitatea creşterii salariului minim brut şi al salariului minim brut pentru muncitorii calificaţi, a declarat Sándor Bodó, secretar de stat în cadrul Ministerului Inovării şi Tehnologiei din Ungaria responsabil pentru politicile ocupaţionale, miercuri, la o conferinţă de presă care a avut loc la Budapesta.

Sándor Bodó a adăugat că guvernul maghiar doreşte ca angajaţii
să beneficieze şi mai mult de pe urma rezultatelor creşterii
economice, astfel încât şi-au stabilit ca obiectiv creşterea
salariului minim brut la 200 000 de forinţi (aprox. 2750 de lei),
în 2022.

Potrivit secretarului de stat, oamenii sunt de acord cu planul
guvernului: peste 90% dintre respondenţii consultării naţionale
care a avut loc recent au spus că susţin creşterea salariului minim
brut la suma de 200 000 de forinţi.

Guvernul este conştient de faptul că pentru asta este nevoie de
sprijin, astfel încât companiile să poată gestiona creşterea
salariilor, a afirmat Sándor Bodó. Guvernul consideră că
modalitatea prin care poate face asta este aceea de a reduce
nivelul contribuţiilor sociale, a adăugat secretarul de stat, fără
a menţiona alte detalii.

Între reprezentanţii sferei concurenţiale şi a Forumului
Permanent de Consultare a Guvernului (VKF), negocierile despre
salariul minim brut pentru anul viitor au început deja. Marţi,
problema creşterilor salariale a fost discutată cu reprezentanţii
angajatorilor şi al angajaţilor, convenindu-se ca la următoarea
şedinţă – care va avea loc peste două săptămâni – să fie prezentate
şi celelalte puncte de vedere, nu doar cele individuale.

În opinia lui Sándor Bodó, mai este nevoie de foarte puţine
lucruri pentru a ajunge la un acord cu privire la salariul minim
brut, însă în privinţa venitului minim garantat mai există probleme
care nu au fost clarificate, de exemplu, dacă acesta va creşte
deodată sau în două etape.

Oficialul a amintit că, de la schimbarea guvernului în 2010,
salariile din Ungaria au crescut în mod constant, iar salariul
minim brut şi salariul minim brut pentru muncitorii calificaţi a
crescut de peste două ori. În plus, scutirile de impozite dedicate
familiilor sunt, de asemenea, de mare ajutor pentru angajaţi, a
specificat Bodó.