×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Mulţi vizitatori la Expoziţia Mondială de Vânătoare din Ungaria

 

Budapesta, marţi, 28 septembrie 2021 (MTI) - Expoziţia mondială de vânătoare şi natură "One with Nature" a atras foarte mulţi vizitatori: peste 30 000 de persoane au cumpărat bilete la complexul Hungexpo din Budapesta în weekendul de deschidere, a declarat directorul tehnic al expoziţiei, marţi, în emisiunea "Bună dimineaţa, Ungaria!" a postului public de Radio Kossuth.

Richárd Bors a spus că numărul total de vizitatori a ajuns deja
la 650 000, dat fiind că evenimentul nu este organizat numai în
capitală.

El a adăugat că la expoziţia de la Hungexpo participă în jur de
40 de ţări, în total fiind reprezentate aproximativ 100 de ţări.

Directorul a mai precizat că expoziţia de la Hungexpo este
desfăşurată pe aproximativ 75 000 de metri pătraţi şi este
organizată în 8 pavilioane.

Expoziţiile permanente oferă o perspectivă asupra istoriei
maghiare, a diverselor habitate şi speciilor de animale locale.
Directorul tehnic a subliniat că pentru expoziţia mondială a fost
construit şi un acvariu de un milion de litri, în care pot fi
văzute specii de peşti maghiare, inclusiv morunul.

Richárd Bors a mai precizat că expoziţia de trofee – pe o
suprafaţă de aproximativ 5 000 de metri pătraţi – sunt expuse mai
multe mii de exponate. Se organizează de asemenea demonstraţii cu
arme, publicul se poate familiariza şi cu metodele de vânătoare
tradiţionale.

Directorul tehnic a semnalat că, în cursul zilei de luni,
expoziţia a fost vizitată de aproximativ 70 de grupuri şcolare – cu
3 000 de elevi -, în timp ce marţi sunt aşteptate alte 80 de
grupuri de mici şcolari. Pentru aceştia, programele sunt gratuite,
a adăugat el.

Luni a fost organizată Ziua Poloniei, iar marţi este Ziua
Turciei, a mai spus directorul, iar în cursul acestora tematicile
sunt prezentate prin intermediul unor conferinţe şi expoziţii.