×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Program de excursii lansat elevilor din Ungaria care vizitează comunităţi maghiare de peste graniţă

 

Budapesta, luni, 27 septembrie 2021 (MTI) - În Ungaria au fost publicate, luni, apelurile de proiecte ale programului de excursii pentru elevi de clasa a VII-a sau de liceu, din Ungaria, care îşi doresc să viziteze comunităţi maghiare din Bazinul Carpatic, a anunţat Árpád János Potápi, secretarul de stat ungar responsabil pentru politicile naţionale.

În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc luni, la
Budapesta, oficialul ungar a spus că bugetul total dedicat elevilor
de clasa a VII-a este de 1,3 miliarde de forinţi (3,635 milioane
euro), iar cel al elevilor de liceu, de 500 de milioane de forinţi
(1,397 milioane euro). În ambele situaţii, cei interesaţi pot
solicita sume cuprinse între 500 000 de forinţi şi 5 milioane de
forinţi, a adăugat Potápi.

Secretarul de stat a amintit că decizia cu privire la lansarea
programului a fost luată în 2010, iar primele autobuze cu elevi au
plecat de la Budapesta la data de 4 iunie 2011. A menţionat şi un
sondaj efectuat anterior, potrivit căruia 78% dintre studenţii din
Ungaria au vizitat deja o zonă de peste graniţă în care trăiesc
maghiari, iar 62% dintre ei au şi prieteni sau cunoştinţe în aceste
regiuni.

Árpád János Potápi a vorbit şi despre faptul că din cauza
epidemiei de coronavirus, o parte semnificativă a excursiilor
sprijinite din bugetele anilor 2019 şi 2020 – peste 2000 de
excursii – nu au putut avea loc. Prin urmare, termenul-limită
pentru implementarea acestor proiecte câştigătoare a fost prelungit
până la data de 31 august 2022, a spus.

Secretarul de stat a menţionat că şi anul acesta va avea loc
competiţia “Fără graniţe!” dedicată elevilor de liceu, concurs la
care anul trecut au participat 112 000 de elevi din Ungaria şi de
peste graniţă. În finală s-au calificat atât echipe din Ungaria,
cât şi din afara ţării, în egală măsură, a specificat politicianul.

Potápi a menţionat că vor exista noi oportunităţi şi pentru
cadrele didactice active în cadrul programul “Fără graniţe!” şi
care lansează călătorii de studiu sau care doresc să participe,
chiar ele, la călătorii de studiu.

Obiectivul programului “Fără graniţe” este acela de a consolida
şi aprofunda relaţiile dintre maghiarii din Ungaria şi cei de peste
graniţă, de a-i face pe aceştia să se cunoască şi să menţină
legătura. În cadrul programului, elevii unor şcoli din Ungaria fac
– cu sprijinul financiar al guvernului ungar – excursii cu clasa în
zonele de peste graniţă în care trăiesc maghiari; astfel, ei
dobândesc cunoştinţe despre aceste comunităţi, a spus recent
secretarul de stat.

Se doreşte ca în timpul anilor de şcoală, fiecare elev din
Ungaria să ajungă să viziteze – cel puţin o dată, într-un mod
organizat, cu sprijinul statului – o aşezare de peste graniţe în
care trăiesc maghiari, şi ca în timpul acestor excursii să se lege
colaborări între şcoli şi prietenii între cei implicaţi în
programe, a adăugat Potápi.