Budapesta, vineri, 24 septembrie 2021 (MTI) - Guvernul a decis detaliile rambursării impozitului pe venit al familiilor, a anunţat ministrul finanţelor, Mihály Varga, vineri dimineaţa, în înregistrarea video publicată pe pagina sa de socializare.
Potrivit ministrului, rambursarea îi priveşte pe toţi părinţii
cu copii, care au dreptul la alocaţie familială. Dacă ambii părinţi
din familie au un loc de muncă declarat, impozitul pe venit li se
va restitui amândurora. El a adăugat că antreprenorii vor beneficia
şi ei de rambursarea impozitului, dacă au copii. Astfel, cercul
persoanelor eligibile este completat cu persoanele fizice
autorizate, micii producători agricoli, cei care închiriază
imobile, precum şi contribuabilii care plătesc taxa specifică
pentru întreprinzătorii mici (KATA) sau contribuţia simplificată la
obligaţiile publice (EKHO). Ca urmare, antreprenorii KATA care
cresc copii pot recupera un sfert din impozitul lor specific pentru
anul 2021, în timp ce contribuabilii care plătesc EKHO pot primi
înapoi două treimi din impozitul de 15% plătit.
Ministrul a amintit că rambursarea impozitului familiilor se va
face cu condiţia ca economia maghiară să crească cu 5,5% în acest
an. Conform calculelor din acest moment, obiectivul va fi atins.
“Dacă vom continua măsurile care ajută redresarea, avansul
economiei maghiare va fi de 7% sau chiar mai mult”, a spus
ministrul. Aceasta înseamnă că 1 900 000 de părinţi vor primi
înapoi în total 600 de miliarde de forinţi (1,7 miliarde de euro),
ceea ce reprezintă cel mai mare beneficiu fiscal acordat vreodată
familiilor, a adăugat Mihály Varga.
Administraţia Naţională a Impozitelor şi Vămilor va efectua
rambursarea încă în luna februarie a anului viitor.
“Ungaria funcţionează, economia maghiară funcţionează. Ungaria
a realizat una dintre cele mai rapide relansări economice din
Uniunea Europeană, ceea ce este un succes comun al familiilor, al
întreprinderilor şi al politicii economice corecte. Acest succes ne
va permite să continuăm consolidarea familiilor prin rambursarea
impozitului”, a declarat ministrul finanţelor.