×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Congresul Euharistic Internaţional - Papa Francisc a solicitat unitatea evreilor şi a creştinilor împotriva antisemitismului

 

Budapesta, duminică, 12 septembrie 2021 (MTI) - Papa Francisc a comparat, duminică, relaţia fraternă dintre comunităţile creştine şi cele evreieşti, cu Podul cu Lanţuri din Budapesta care leagă cele două maluri ale capitalei ungare.

Suveranul Pontif a solicitat unitate împotriva
antisemitismului, la întâlnirea de la Budapesta avută cu
reprezentanţii Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Ungaria şi cu
delegaţia Organizaţiilor Evreieşti din Ungaria.

Papa Francisc a subliniat că angajamentul evreilor şi
creştinilor a dus la demontarea, în trecut, a zidurilor existente
între aceştia. “Evreii şi creştinii nu mai vor să se considere
străini, ci prieteni, nu vor să pară adversari, ci fraţi”, a
afirmat liderul Bisericii Catolice, care s-a alăturat cuvintelor
rabinului şef, Zoltán Radnóti, care a vorbit înaintea sa.

Papa a dat ca exemplu Podul cu Lanţuri din Budapesta, care
leagă cele două maluri ale capitalei ungare pe care “nu le
contopeşte, însă le conectează”.

Acesta a subliniat că astfel ar trebui să arate relaţia dintre
creştini şi evrei: “ori de câte ori cel care dorea să-l domine pe
celălalt, avea un efect distrugător, nu constructiv, la fel ca cel
care voia să-l excludă pe celălalt, în loc să-l găzduiască. De câte
ori s-au întâmplat aceste lucruri în istorie! (..) Trebuie să avem
grijă şi să ne rugăm ca aceste lucruri să nu se mai întâmple
niciodată”.

Trebuie să lucrăm împreună astfel încât “valurile de ură să nu
mai poată distruge buna relaţie (..) mă gândesc la pericolul
antisemitismului, care încă se ascunde aici, în Europa, şi în alte
locuri (..), acest fitil trebuie stins”, a adăugat Papa Francisc.

Episcopul reformat, József Steinbach, preşedintele Consiliul
Ecumenic al Bisericilor din Ungaria, în salutul său adresat Papei
Francisc cu ocazia vizitei sale în Ungaria, a declarat că
Sanctitatea Sa “ne întăreşte în darul nespus al lui Dumnezeu, în
Iisus Hristos, în credinţa noastră creştină, în cultura noastră şi
în slujirea noastră creştină”.

Mesajul rabinului şef al Ungariei, Róbert Frölich, care a fost
internat în spital cu câteva zile în urmă, a fost rostit de rabinul
şef, Zoltán Radnóti.

Acesta a afirmat că atât evreii, cât şi creştinii ştiu ce
înseamnă să fii străin, ce înseamnă când sunt persecutaţi pentru
credinţa lor, pentru convingerile lor, când sunt trimişi la moarte.

“În acelaşi timp, de-a lungul istoriei noastre, ştim, de
asemenea, ce am trăit de nenumărate ori, când aceia, în inimile
cărora este prezentă dragostea şi frica de Dumnezeu, observă
scânteia divină în celălalt, respectă omul, chipul lui Dumnezeu şi
se întorc la semenii lor cu dragoste adevărată”, a declarat rabinul
şef.

În opinia sa, în ultimele decenii, evreii şi creştinii au făcut
multe pentru dărâmarea zidurilor care îi separau, împovărate cu un
trecut periculos, şi să nu mai vadă unul în celălalt un străin, ci
pe viitorul lor prieten sau frate.