×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Imigraţie ilegală - Situaţia de la graniţele Ungariei este tot mai tensionată

 

Ásotthalom, luni, 2 august 2021 (MTI) - Frontiera Ungariei este forţată tot mai frecvent, iar metodele sunt din ce în ce mai sofisticate, a declarat Szilárd Németh, secretar de stat al Ministerului Apărării Naţionale a Ungariei, luni, în localitatea Ásotthalom.

În conferinţa de presă pe care a susţinut-o, secretarul de stat
a spus că împotriva acestor atacuri se poate lupta numai într-un
mod foarte organizat, cu hotărâre şi mult curaj, aşa cum au făcut-o
şi militarii care apără graniţa, marţi, lângă Ásotthalom.

Szilárd Németh a amintit că săptămâna trecută, un grup de 15
persoane a încercat să treacă ilegal frontiera dintre Serbia şi
Ungaria. Printre acestea s-a aflat şi “un migrant infractor”, care
a fost însărcinat – probabil de către nişte călăuze – să îndrepte
un spray cu gaz, de mare putere, spre cei patru militari care
apărau graniţa.

Acest bărbat – un infractor care probabil că a fost instruit –
a avut un spray care este folosit doar de către trupele speciale
sau de către poliţiştii trimişi să disperseze mulţimi, fiind un
spray care nu poate fi obţinut uşor, întrucât nu reprezintă un
mijloc de autoapărare. Întreg conţinutul sprayului a fost
pulverizat în direcţia militarilor.

Graniţa Ungariei a fost supusă la mai multe astfel de atacuri,
a spus Szilárd Németh, care a specificat că se întâmplă din ce în
ce mai frecvent ca la frontieră să sosească grupuri de 10-15
persoane care sunt însoţite de un bărbat însărcinat cu distragerea
atenţiei poliţiştilor de frontieră şi care trebuie să analizeze ce
se întâmplă atunci când acţionează în mod agresiv.

Potrivit ştirilor din mass-media şi a raportărilor
autorităţilor, acest tip de încercări este din ce în ce mai
răspândit în Europa, a adăugat oficialul ungar.

Presiunea migratorie care s-a abătut asupra Ungariei în 2015 a
crescut, iar metodele au devenit mai sofisticate, a spus. La
sfârşitul săptămânii trecute, poliţia de frontieră şi armata a
acţionat împotriva a 400 de persoane care au încercat să intre
ilegal în ţară. În fiecare săptămână, 1000-1500 de migranţi
încearcă să treacă fără drept frontiera, numărul total al celor
care au încercat să forţeze graniţa anul acesta fiind de 53 000, a
punctat secretarul de stat.