×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Solidaritatea, resimţită şi în închisoare, le-a dat putere secuilor condamnaţi sub acuzaţia de terorism

 

Cluj-Napoca/Târgu-Secuiesc, marţi, 20 iulie 2021 (MTI) - István Beke şi Zoltán Szőcs, condamnaţi sub acuzaţia de terorism, au rezistat în timpul detenţiei datorită faptului că au resimţit solidaritatea comunităţii lor în toată această perioadă. Ei au vorbit despre aceasta la conferinţa de presă organizată marţi, la o zi după eliberarea lor condiţionată, împreună cu József Kulcsár-Terza, deputat al Partidului Civic Maghiar (PCM), în faţa statuii lui Gábor Áron din Târgu-Secuiesc.

Cei doi au precizat că în România, toate mijloacele legale au
fost epuizate pentru ca instanţa să stabilească nevinovăţia lor,
însă plângerea lor a fost acceptată de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, prin urmare demersul juridic va continua la
Strasbourg.

Potrivit lui Zoltán Szőcs, pe ei îi nemulţumeşte faptul că,
după ce au fost condamnaţi în primă instanţă pentru nerespectarea
reglementărilor legate de dispozitivele pirotehnice, la o perioadă
de detenţie egală cu cea petrecută în arest preventiv, la
dezbaterea finală Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a
schimbat, la cererea parchetului, încadrarea juridică a dosarului,
şi a deliberat fără să acorde inculpaţilor posibilitatea de a se
apăra împotriva noilor acuzaţii. El a explicat întorsătura
neaşteptată spunând că “serviciile secrete n-au putut înghiţi”
verdictul pronunţat în primă instanţă.

István Beke şi Zoltán Szőcs au mulţumit tuturor celor care
şi-au exprimat solidaritatea. Zoltán Szőcs a formulat astfel: nu
există precedent pentru ca cineva, care a fost condamnat pentru
terorism, să fie susţinut unanim de comunitatea oraşului său, de
maghiarii din Transilvania şi de cei din Bazinul Carpatic. El a
adăugat că este, de asemenea, fără precedent în istoria închisorii
de la Codlea, faptul că tribunalul a refuzat cererea de eliberare
condiţionată de trei ori şi a luat o decizie favorabilă doar la a
patra solicitare.

“Suntem nevinovaţi. Ne-a fost greu să suportăm toate acestea” –
a declarat István Beke, potrivit căruia, chiar şi o zi petrecută în
detenţie pare mult pentru cineva care este conştient de nevinovăţia
lui. Cu toate acestea, când a citit în închisoare prin ce trecuseră
deţinuţii politici închişi pentru mişcările din Transilvania în
1956, a simţit că “a ajuns într-un sanatoriu în comparaţie cu acele
condiţii”. El a menţionat, de asemenea, că nu a resimţit rea-voinţă
din partea condamnaţilor din rândul populaţiei majoritare.

István Beke şi Zoltán Szőcs au efectuat din pedeapsa cu
închisoare patru ani, fără câteva zile. Cei doi bărbaţi din
Târgu-Secuiesc au fost condamnaţi în data de 4 iulie 2018 de ICCJ
la câte 5 ani de închisoare pentru terorism şi incitare la acte
teroriste. Sentinţa pronunţată împotriva preşedintelui “Mişcării de
Tineret Şaizeci şi Patru de Comitate” din Târgu-Secuiesc şi
preşedintelui mişcării din Transilvania, a provocat stupoare în
rândul maghiarilor din Transilvania, întrucât, în prima instanţă,
Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată mare parte a
rechizitoriului, şi i-a achitat pe inculpaţi de capetele de acuzare
cele mai grave.

Cei doi bărbaţi au fost prezentaţi în faţa instanţei, după ce
DIICOT concluzionat, în baza unor convorbiri telefonice
interceptate, respectiv a unor petarde descoperite în locuinţa
celui dintâi, că ar fi plănuit să detoneze o bombă artizanală la
parada militară, care a avut loc în piaţa centrală din Târgu
Secuiesc, în data de 1 decembrie 2015, cu ocazia Zilei Naţionale a
României.

Opinia publică maghiară din Transilvania a considerat încă din
primul moment că se desfăşoară un proces înscenat împotriva
tinerilor din Târgu-Secuiesc. Arestarea lor a fost urmată de
manifestaţii de protest în Târgu-Secuiesc, timp de mai multe
săptămâni. În urma pronunţării sentinţei definitive, condamnaţii au
apelat de mai multe ori la căi extraordinare de atac, însă toate
cererile lor au fost respinse de instanţa supremă.