×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Bărbat condamnat pentru vandalism, după ce a vopsit mai multe indicatoare cu inscripţii în limba maghiară

 

Bucureşti, vineri, 2 iulie 2021 (MTI) - În calitate de primă instanţă, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a condamnat la şase luni de închisoare cu executare bărbatul din judeţul Bacău care în luna ianuarie a anului trecut a acoperit cu vopsea neagră inscripţia în limba maghiară de pe mai multe indicatoare bilingve cu numele localităţilor din Ţinutul Secuiesc, a anunţat, vineri, publicaţia regională transilvană Székelyhon.

Făptaşul a fost condamnat doar pentru vandalism incitarea la
ură împotriva comunităţii maghiare a fost omisă din rechizitoriu,
deşi, în baza plângerilor depuse, şi acest cap de acuzare a fost
cercetat în urma anchetei.

Instanţa a respins şi petiţia depusă de Fundaţia “Székely
Figyelő”, prin care a fost solicitată revizuirea hotărârii
procurorului, argumentându-se că în momentul în care a vopsit
indicatoarele de localitate, făptaşul nu a fost condus de ură sau
prejudecăţi împotriva maghiarilor, ci a reacţionat la un conflict
personal care avusese loc anterior. Totodată, acţiunile sale nu au
fost urmate de incitare la ură, violenţă şi discriminare împotriva
minorităţii etnice maghiare, a susţinut procurorul din Odorheiu
Secuiesc, citat de publicaţie.

Potrivit motivelor expuse, infracţiunea de incitare la ură sau
discriminare presupune prezenţa grupului împotriva căruia este
îndreptată ostilitatea şi incitarea la ură – condiţii care nu au
fost întrunite în acest caz. Fundaţia “Székely Figyelő” a decis să
se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg,
plângerea fiind deja înregistrată.

În zorii zilei de 5 ianuarie a anului trecut, I.G. (30 de ani),
care avea deja antecedente, a vopsit cu culoare neagră inscripţiile
maghiare de pe indicatoarele de localitate din Odorheiu Secuiesc şi
Miercurea Ciuc, respectiv Trei Sate, Bisericani şi Satu Mare,
aflate pe DN13A. Poliţia Locală din Odorheiu Secuiesc a reuşit
identificarea făptaşului cu ajutorul înregistrărilor de pe camerele
de supraveghere, în baza plăcuţelor de înmatriculare. Acesta şi-a
recunoscut fapta atunci când a fost căutat de poliţie, iar sprayul
cu vopsea a fost găsit asupra sa.

Bărbatul a fost tras la răspundere din cauza pagubei produse
CNAIR. Pe lângă cele şase luni de închisoare cu executare, acesta
este obligat să plătească şi despăgubiri în cuantum total de 1899
de lei. Sentinţa nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs la
Tribunalul Harghita.