×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Ministrul ungar de externe: vom asigura mai multe fonduri caoricând pentru proiectele de cercetare şi dezvoltare, respectivinovare

 

Budapesta, miercuri, 16 iunie 2021 (MTI) - Guvernul Ungariei va asigura, anul acesta, mai multe fonduri ca oricând - în total 182 de miliarde de forinţi (518 milioane de euro) - pentru proiectele de cercetare şi dezvoltare, respectiv inovare, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, miercuri, la Budapesta, la conferinţa de presă în cadrul căreia compania japoneză DMG MORI şi compania germană HEITEC au anunţat investiţii în dezvoltarea de software.

Potrivit comunicatului ministerului, şeful diplomaţiei ungare a

subliniat că în Ungaria nu a fost înregistrată vreo scădere a
dorinţei de a investi, iar în cadrul investiţiilor, cele bazate pe
cercetare şi dezvoltare ocupă un loc din ce în ce mai important,
ceea ce reprezintă o prognoză deosebit de favorabilă pentru
economia ungară. "Locul în care sunt dezvoltate soluţiile
tehnologice ale noii epoci este locul în care se vor regăsi şi
capacităţile economice şi de producţie ale noii ere. Aşadar,
creşterea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare înseamnă, în mod
clar, sosirea unor noi investiţii în Ungaria", a spus ministrul.

În decursul unui singur an, excedentul comerţului exterior al
Ungariei s-a dublat, ceea ce arată un plus de 3 miliarde de euro în
primele patru luni ale acestui an, a adăugat Szijjártó. "Dacă
entuziasmul din domeniul investiţiilor ar scădea, toate acestea nu
ar fi posibile, dar se pare că în Ungaria nu a fost înregistrată
vreo scădere a dorinţei de a investi", a spus ministrul.

Cu privire la cele mai recente investiţii care vor avea loc la
Budapesta, Péter Szijjártó a relatat că odată cu ziua de astăzi, în
ţară va fi realizată o nouă investiţie care se concentrează în mod
expres pe cercetare şi dezvoltare. Odată cu investiţia comună a
companiei japoneze DMG MORI şi a companiei germane HEITEC, în
sectorul 11 din Budapesta va lua naştere un centru de cercetare
maghiar. Pentru investiţia în valoare de 4 miliarde de forinţi
(11,39 milioane de euro), Guvernul Ungariei asigură un sprijin de 1
miliard de forinţi (2,84 milioane de euro), mai ales că odată cu
această investiţie vor fi create 55 de noi locuri de muncă în
cercetare, unele care au o mare plus-valoare.

"Vor fi dezvoltate software-uri care digitalizează producţia de
utilaje, de la faza iniţială şi până la sfârşit", a explicat
ministrul. Acesta a mai adăugat că un alt motiv pentru care
dezvoltarea activităţii din Ungaria a DMG MORI şi HEITEC este
semnificativă din punctul de vedere al economiei naţionale este
acela că societatea lucrează 100% pentru export, adică rezultatele
dezvoltării şi cercetării de aici sunt vândute în străinătate, ceea
ce contribuie mult la performanţa exporturilor maghiare.