×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Ziua Solidarităţii Naţionale - Potrivit primarului Budapestei, Trianon a reprezentat o traumă a sorţii

 

Budapesta, vineri, 4 iunie 2021 (MTI) - Trianon a reprezentat o traumă a sorţii; ca să putem duce moştenirea aceasta grea, trebuie să întărim solidaritatea noastră naţională, zi de zi, prin fiecare faptă, a scris Gergely Karácsony, primarul Budapestei, pe pagina sa de Facebook, vineri, cu ocazia Zilei Solidarităţii Naţionale.

“Fără îndoială, Trianon este o traumă a sorţii. A dat peste cap
viaţa a milioane de maghiari, pentru totdeauna. Să fii minoritar
maghiar este o provocare zi de zi şi înseamnă eforturi şi luptă. Ar
fi păcat să minimalizăm asta, dar poate că nici să dramatizăm nu
este bine. Un lucru este cert: nu putem trece cu vederea cele
întâmplate”, a opinat primarul.

Timp de decenii întregi, politicienii de stânga au tot spus că
trebuie să ieşim din umbra Trianonului. Eu spun că dacă vrem să
înţelegem trecutul, dacă vrem să putem privi în viitor, şi stânga
trebuie să intre în această umbră. Toate acestea încep prin a spune
cu voce tare: Trianon nu este al dreptei, ci al tuturor
maghiarilor, a scris Gergely Karácsony. Primarul a subliniat că
moştenirea grea a Trianonului poate fi dusă numai prin întărirea
solidarităţii naţionale, zi de zi, prin fiecare faptă; de Trianon
trebuie să ne aducem aminte mereu, nu doar de Ziua Solidarităţii
Naţionale.

“Aşadar, modul în care trebuie să ne amintim de trauma de la
Trianon este acela de a spune adevărul despre nedreptatea care a
avut loc, însă fără să ne afundăm în nemulţumirile noastre şi fără
să pierdem legătura cu realitatea şi să neglijăm sarcinile
prezentului. Să nu uităm, nicio clipă, că nu suntem duşmani;
dimpotrivă, suntem uniţi prin soartă”, a mai scris primarul
Budapestei.