×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Coronavirus - Certificatele de vaccinare din Ungaria, acceptate deja în şase ţări

 

Budapesta, miercuri, 12 mai 2021 (MTI) - Există deja şase ţări care acceptă certificatele de vaccinare emise de autorităţile din Ungaria: Slovenia, Croaţia, Serbia, Muntenegru, Turcia şi Bahrain, a declarat Tamás Menczer, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, prin intermediul unui video publicat miercuri, pe pagina sa de Facebook. Acuzele pe care "stânga anti-vaccinare" le-a adus guvernului, că nu pot călători cei care au fost vaccinaţi cu seruri din Est, nu sunt şi nici nu au fost adevărate, a punctat Tamás Menczer.

Oficialul ungar a specificat faptul că autorităţile din Croaţia
solicită ca pe lângă cardul de vaccinare, călătorii să prezinte şi
dovada pe suport de hârtie pe care apar cele două date la care au
fost administrate dozele. Croaţia permite intrarea în ţară din
momentul în care au trecut deja 14 zile de la rapel, a subliniat
Menczer.

Minorii care nu deţin un certificat de vaccinare pot călători
fără nicio restricţie în Turcia. “Depunem eforturi pentru a extinde
numărul ţărilor cu care ajungem la un acord în această privinţă”, a
explicat secretarul de stat.

“Motivul pentru care în Ungaria putem vorbi astăzi despre
călătorii, este acela că programul de vaccinare din Ungaria este
într-o fază mai avansată decât în celelalte ţări europene. Ceilalţi
au rămas în urmă, astfel că trebuie să aşteptăm după ei”, a
subliniat Tamás Menczer.