Budapesta, miercuri, 28 aprilie 2021 (MTI) - Politicieni maghiari din afara Ungariei au salutat faptul că Parlamentul Ungariei a adoptat, miercuri, o hotărâre în care declară că va continua să sprijine iniţiativa cetăţenească europeană Minority SafePack.
Deputatul Fidesz Károly Pánczél, preşedintele Comisei pentru
solidaritate naţională, care a prezentat proiectul de hotărâre, a
declarat miercuri într-o conferinţă de presă că Parlamentul va
sprijini în continuare comunităţile maghiare din afara ţării,
precum şi minorităţile naţionale autohtone care reprezintă aproape
10% din populaţia Uniunii Europene.
În hotărârea sa, Parlamentul şi-a exprimat profunda consternare
faţă de respingerea în întregime de către Comisia Europeană (CE) a
obiectivelor Minority SafePack, care a fost adoptat în prealabil cu
o largă majoritate şi în Parlamentul European (PE). Prin aceasta,
CE nu numai că a ignorat opinia susţinătoare a PE, dar a nesocotit
şi voinţa cetăţenilor europeni, se arată în hotărâre.
Potrivit lui Károly Pánczél, CE a ratat prin decizia ei
oportunitatea istorică de a-şi dovedi angajamentul şi sprijinul ei
prin măsuri concrete faţă de minorităţile naţionale autohtone din
Europa şi protejarea culturii acestora.
Cu privire la faptul că deputaţii au aprobat miercuri hotărârea
cu 157 voturi pentru şi unul împotrivă, Károly Pánczél a precizat
că unul dintre membrii Coaliţiei Democrate (DK) a votat împotriva,
iar alţi şapte membri ai DK nu au participat la vot.
Europarlamentarul Loránt Vincze (UDMR), preşedintele Uniunii
Federale a Naţionalităţilor Europene (FUEN), conducătorul
operaţional al iniţiativei, a salutat hotărârea şi a declarat că CE
a comis o greşeală respingând iniţiativa legislativă privind
protecţia minorităţilor naţionale. În opinia sa, hotărârea de
miercuri a Parlamentului ungar îndeamnă la continuarea acestei
lupte cu o determinare şi mai mare, deoarece – a spus el – “în
spatele nostru se află naţiunea şi 50 de milioane de cetăţeni care
aparţin minorităţilor europene autohtone”. “Comunităţile noastre
vor să se dezvolte pe pământul lor natal, pentru aceasta dorim şi
sprijinul Europei, insistăm şi nu cedăm” – a subliniat el. Totodată
şi-a exprimat încrederea că CE îşi va schimba poziţia sub presiune
politică şi a menţionat că membrii comisiei de iniţiativă au făcut
recurs împotriva deciziei CE la tribunalul din Luxembourg, deoarece
există multe elemente “de formă şi de fond” în formularea
justificării respingerii care pot fi contestate.
Sándor Tamás, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, şi-a
exprimat convingerea că iniţiativa “poate fi dusă la izbândă numai
cu forţe unite”.
Csaba Borboly, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a
subliniat că Minority SafePack este un “strigăt” către Bruxelles,
deoarece în multe locuri din Europa protecţia minorităţilor
naţionale nu este rezolvată.
József Kulcsár-Terza, deputat din partea Partidului Civic
Maghiar în Parlamentul României, membru al Comisiei pentru
drepturile omului, a spus: consideră inacceptabilă decizia CE, iar
partidul său susţine “orice” iniţiativă care se îndreaptă împotriva
acestei decizii.
Péter Őry, primarul comunei Štvrtok na Ostrove din Slovacia,
preşedintele Asociaţiei Pro Civis, a declarat că Minority SafePack
reprezintă o cauză simbolică, care demonstrează şi “calvarul din
ultimii 100 de ani” al maghiarilor.
Imre Ritter, reprezentantul minorităţii germane din Ungaria şi
preşedintele Comisiei pentru naţionalităţi a Parlamentului ungar, a
declarat printre altele că în calitate de deputat al naţionalităţii
germane, s-a bucurat de faptul că legislativul german, Bundestag-ul
a sprijinit în unanimitate iniţiativa, de aceea refuzul CE este cu
atât mai mult de neînţeles.
Zoltán Pajna (Fidesz) preşedintele consiliului judeţului
Hajdú-Bihar din Ungaria, a salutat hotărârea parlamentului şi a
afirmat că alte 19 consilii judeţene au adoptat rezoluţii cu
conţinut similar. Ele susţin continuarea eforturilor, a subliniat
el, menţionând că rezoluţia consiliilor judeţene va fi trimisă
vicepreşedintelui CE, Věra Jourová.