×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Grup infracţional italiano-român-ungar de trafic de autoturisme de lux furate destructurat de poliţia ungară

 

Budapesta, luni, 26 aprilie 2021 (MTI) - Poliţia ungară a procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, format din cetăţeni maghiari, italieni şi români, care se ocupa cu trafic de autoturisme de lux. Membrii organizaţiei aduceau în Ungaria maşini din Italia şi din alte ţări europene obţinute prin furt, delapidare sau fraudă, după care le valorificau, a declarat, luni, Gábor Némedi, colonel în cadrul Biroului Naţional de Investigaţii al Poliţiei Ungare, la o conferinţă de presă online.

Şeful departamentului investigaţii infracţiuni vehicule a
precizat că ancheta a fost iniţiată la sfârşitul anului 2018.

Deşi elementele de identificare unice ale autovehiculelor nu au
fost falsificate, membrii grupului infracţional au folosit
documente şi chei false pentru a vinde maşinile, a explicat Gábor
Némedi. Acesta a mai adăugat că la început a fost identificat un
grup infracţional ungaro-român-italian, care s-a specializat nu
doar pe vânzarea de autoturisme în Ungaria, ci şi pe autovehicule
şi utilaje agricole. Cu ajutorul Europol, autorităţile italiene au
identificat grupul care opera în Italia, după care au convenit cine
va lua măsurile necesare împotriva suspecţilor.

Majoritatea autovehiculelor proveneau din Italia, dar unele au
fost furate şi din Germania, Franţa, Slovacia, se mai arată în
comunicatul Poliţiei Ungare, remis după conferinţa de presă.

La conferinţa de presă, colonelul a mai declarat că în ianuarie
2020, în Ungaria, în timpul anchetei, a fost întreprinsă o acţiune
în care au fost reţinuţi patru cetăţeni italieni, unul român şi
trei din Ungaria. La un suspect italian s-au găsit documente care
dovedeau că maşinile aduse în Ungaria se aflau încă în leasing, în
timp ce la altul s-au găsit documente falsificate care nu mai
includeau contractul de leasing.

Colonelul a mai explicat că au găsit o companie internaţională
de închirieri auto, cu filială în Ungaria, de unde au fost scoase
45 de maşini peste graniţele Ungariei, cu contracte de închiriere
pe termen lung, pe care au încercat să le valorifice în toată
Europa. 43 au fost confiscate în Europa, în cadrul Sistemului de
Informaţii Schengen, două autovehicule însă au fost recuperate doar
în bucăţi de la făptaşi.

În timpul anchetei din Ungaria, 78 de autoturisme, 16 tractoare
agricole şi utilaje de construcţii, precum şi două camioane au fost
confiscate de poliţie, daunele cauzate ridicându-se la aproximativ
1,5 miliarde de forinţi (4,12 milioane euro). Acesta a mai afirmat
că au fost identificate alte 89 de autovehicule care nu au fost
înmatriculate în Ungaria, dar autorii le-au vândut în acelaşi mod
în Europa.

La întrebarea adresată de agenţia ungară de presă MTI, Gábor
Némedi a declarat că în acest caz, în Ungaria, există 19 suspecţi,
aproape toţi fiind condamnaţi anterior pentru infracţiuni
financiare sau de altă natură, 12 dintre ei sunt cetăţeni maghiari,
5 italieni iar 2 cetăţeni români au fost implicaţi în transportarea
şi valorificarea maşinilor. Aceştia sunt suspectaţi, printre
altele, de utilizare abuzivă a unui identificator unic, falsificare
în acte publice şi delapidare.

Răspunzând la o întrebare a unui jurnalist, colonelul a
explicat că autovehiculele vor fi returnate proprietarilor lor de
drept, iar cumpărătorii nu le vor putea păstra.