×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Salariul median în Ungaria a crescut cu 91% faţă de anul 2010

 

Budapesta, marţi, 23 februarie 2021 (MTI) - În zece ani, în Ungaria a crescut semnificativ atât salariul mediu pe economie, cât şi salariul median, a declarat, marţi, agenţiei ungare de presă MTI vicepreşedintele Oficiului Central de Statistică din Ungaria (KSH), László Windisch.

El a evidenţiat creşterea substanţială a ambilor indicatori. Pe
de o parte salariul mediu a crescut în perioada 2010-2019 de la 202
500 forinţi (564 euro), cu aproape 82%, la 367 800 forinţi (1024
euro), pe de altă parte salariul median a urcat şi mai mult, cu
91%, de la 153 000 forinţi (426 euro) la 292 300 forinţi (814
euro). Cifrele referitoare la veniturile din 2020 vor fi publicate
de KSH la sfârşitul acestei luni.

László Windisch a explicat că uzanţa generală internaţională
pune indicele salariului mediu brut în centrul statisticilor
referitoare la salariile, acest indicator este utilizat şi în
actele normative când trebuie să se calculeze cu salariul mediu
pentru stabilirea unor servicii.

Salariul mediu brut reprezintă raportul între masa totală
evaluată a veniturilor şi efectivul de salariaţi. Salariul median
este un indice statistic care îl completează pe cel dinainte, el
arată câştigul realizat de cel aflat la mijlocul efectivului
salariaţilor după ce aceştia sunt înşiruiţi pe baza venitului, a
explicat expertul.

El a precizat că, pe baza analizei ultimilor zece ani, s-a
putut observa o tendinţă de creştere intensă a salariului median în
mai mulţi ani, comparativ cu salariul mediu, ceea ce arată că
majorarea veniturilor a înregistrat cele mai mari proporţii în
segmentul median al distribuţiei salariilor.

Ca o regulă generală, valabilă şi la nivel internaţional, în
statisticile privind veniturile, salariul median este întotdeauna
mai mic faţă de salariul mediu. Conform datelor Eurostat, în 2018,
peste jumătate din statele membre evaluate au avut un salariu
median situat sub 84% din salariul mediu, aşadar distribuţia
veniturilor în Ungaria nu poate fi considerată deloc deosebită în
comparaţie europeană, a subliniat vicepreşedintele KSH.