×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Preşedintele Ungariei i-a trimis o scrisoare lui Klaus Iohannis în legătură cu poluarea de pe râul Someş

 

Budapesta, vineri, 19 februarie 2021 (MTI) - Preşedintele Ungariei, János Áder i-a trimis o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, în legătură cu poluarea cu metale grele a râului Someş, şi i-a cerut acestuia ca România să facă paşii necesari în direcţia evitării unor astfel de poluări, devenite deja regulate.

În scrisoarea sa – pe care administraţia prezidenţială de la
Budapesta a trimis-o agenţiei ungare de presă MTI – şeful statului
i-a cerut omologului său român să îşi folosească influenţa şi să
apeleze la toate mijloacele de care dispune pentru a promova
respectarea obligaţiilor din cadrul acordurilor bilaterale şi
multilaterale dintre cele două ţări şi din cadrul Uniunii Europene,
în domeniul protecţiei mediului.

János Áder a subliniat: este convins că în urma unor acţiuni
hotărâte ale autorităţilor române ar putea fi prevenită repetarea
acestor poluări, devenite regulate, şi provocarea unor daune pe
termen lung râurilor şi faunei.

Preşedintele maghiar a reiterat că poluarea cu metale grele
provenită din sterilul de mină din partea de nord a României a
ajuns în Someş în urma ploilor abundente de acolo. Pe porţiunea din
Ungaria a râului poluarea a fost observată joi, când apa şi-a
schimbat şi culoarea, a adăugat János Áder.

Potrivit şefului de stat, testele de laborator arată
concentraţii crescute ale mai multor metale grele (zinc, cupru,
cadmiu), cantitatea acestora depăşind nivelul acceptabil.

Deocamdată nu se ştie ce efect va avea poluarea asupra
calităţii apei şi asupra faunei, ceea ce este sigur, însă, este că
“s-a întâmplat deja de mai multe ori ca apele româneşti care curg
către Ungaria să sufere astfel de contaminări”, a spus Áder.

Politicianul maghiar a reamintit că aceasta nu este prima, ci –
după 2013 şi 2018 – a treia ocazie în care metalele grele provenite
din minele închise din judeţul Maramureş ajung în Lăpuş, iar de
acolo, în Someş şi până în Ungaria.

“Sunt convins că această situaţie periculoasă trebuie remediată
acum, fără întârziere, evitând ca apa provenită din mine să
afecteze în mod repetat ecosistemul fragil al râurilor noastre,
care din 2000 încoace, de la poluarea devastatoare cu cianuri, a
fost din ce în ce mai sensibil la schimbările compoziţiei apei”, a
scris preşedintele maghiar.

Preşedintele Ungariei a atras atenţia colegului său român
asupra directivelor cu privire la deşeurilor miniere, la
răspunderea penală în probleme de protecţia mediului, respectiv
asupra directivei cu privire la apărarea împotriva inundaţiilor şi
directive privind apele.

În opinia sa, aceste obligaţii asumate reciproc creează, şi în
cazul României, o oportunitate legală pentru a lua măsuri decisive
împotriva poluatorilor, pentru a stabili răspunderea şi, mai presus
de toate, pentru a preveni crearea de alte daune mediului.