×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Un artist originar din România a donat două tapiserii de mari dimensiuni, Muzeului de Arte Aplicate de la Budapesta

 

Budapesta, miercuri, 13 ianuarie 2021 (MTI) - Artistul plastic Klára Tamás, care s-a născut în România, a donat Muzeului de Arte Aplicate de la Budapesta două dintre tapiseriile sale de mari dimensiuni, intitulate "Davizi şi Goliaţi", respectiv "Phoenix".

Este vorba despre o donaţie semnificativă, întrucât până acum,
în colecţia muzeului nu s-a regăsit vreo tapiserie contemporană de
dimensiuni atât de mari (4,3×2,8 metri, respectiv 5,9×4,8 metri), a
declarat directorul adjunct al instituţiei, înainte de ambalarea
tapiseriilor, la Budapesta, pentru agenţia ungară de presă MTI.

Zsombor Jékely a subliniat: lucrările donate acum de Klára
Tamás evocă tapiseriile uriaşe ţesute în perioada renascentistă şi
barocă, şi reprezintă o adiţie foarte importantă pentru colecţia de
tapiserii contemporane a muzeului.

Directorul adjunct a explicat: aceste compoziţii pitoreşti ale
lui Klára Tamás au fost “transpuse” în limba artei tapiseriilor, în
China, într-o manufactură specializată.

De la Noémi Ferenczy încoace, în Ungaria sunt mai răspândite
tapiseriile de mici dimensiuni, ţesute de către artist însuşi, a
amintit Zsombor Jékely. În schimb, lucrările intitulate “Davizi şi
Goliaţi”, respectiv “Phoenix” sunt unele realizate în tehnica
tapiseriilor ţesute manual în baza conceptului unui
pictor-designer. Acesta este, de fapt, modul tradiţional de a face
tapiserie: aşa au fost realizate şi tapiseriile lui Raffaello sau
Rubens, a menţionat istoricul de artă.

Klára Tamás a povestit, pentru MTI, că s-a mutat de la New York
în Ungaria în urmă cu şase ani; proiectul pentru cele două
tapiserii donate acum muzeului au fost realizate când se afla,
încă, în Statele Unite ale Americii.

Ambele lucrări pornesc de la picturi în ulei ale lui Klára
Tamás, în baza cărora au fost realizate planurile pentru aceste
tapiserii ţesute manual, în stil aubusson. La realizarea tapiseriei
“Phoenix”, care a fost ţesută manual, au lucrat zece oameni, timp
de doi ani, iar la “Davizi şi Goliaţi” s-a lucrat un an şi
jumătate, a specificat artista.

“Acum am simţit că lucrările mele ar trebui să ajungă într-un
loc în care să fie accesibile pentru publicul larg, să poată fi
văzute de toată lumea”, a spus Klára Tamás despre motivele care au
stat la baza donaţiei.

A mai adăugat că aceste tapiserii îi sunt foarte dragi, iar
după renovarea care se află în curs la Muzeul de Arte Aplicate din
Budapesta, instituţia va avea posibilitatea să expună lucrări de
dimensiuni atât de mari.

Klára Tamás s-a născut în 1946, la Târgu Mureş şi a absolvit
Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca, la
secţia de grafică. Între 1972 şi 1982 a lucrat ca designer grafic
pentru editurile Meridiane şi Kriterion din Bucureşti, iar mai
târziu a trăit la New York.

Lucrările sale se regăsesc în mai multe colecţii publice
importante; operele sale grafice sunt păstrate, de exemplu, şi în
colecţii ale MoMA din New York sau Albertina din Viena.