×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

UDMR îi propune în Guvernul României pe Hunor Kelemen, Attila Cseke, Barna Tánczos şi Eduárd Károly Novák

 

Cluj-Napoca, luni, 21 decembrie 2020 (MTI) - UDMR îi propune pe Hunor Kelemen, Attila Cseke, Barna Tánczos şi Eduárd Károly Novák în noul guvern Cîţu, aflat în formare.

Numele apărute în presă au fost confirmate, luni după-amiază,
de preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, la o conferinţă de presă.
Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), considerat
miniparlamentul UDMR, a votat în favoarea participării la guvernare
a formaţiunii politice maghiare, luni după-amiază, în cadrul unei
reuniuni organizate online. Numele vicepremierului şi cele ale
candidaţilor la funcţiile de miniştri trebuie aprobate şi de
Consiliul Permanent al Uniunii (CPU), care se va întruni luni
seara, a declarat politicianul.

Potrivit propunerii, UDMR îl numeşte pe Hunor Kelemen,
preşedintele UDMR, în funcţia de viceprim-ministru, pe Attila
Cseke, ministrul dezvoltării, pe Barna Tánczos, ministrul mediului,
şi pe Károly Eduárd Novák, ministrul tineretului şi sportului.

Preşedintele UDMR a explicat că, în programul de guvernare, un
capitol separat a fost dedicat minorităţilor naţionale şi include
garanţii instituţionale în ceea ce priveşte conservarea
identităţii. Programul face referire şi la adoptarea unei legi
privind statutul minorităţilor, aşa cum prevede constituţia.
Politicianul consideră că proiectul de lege, pe care Guvernul
Tăriceanu l-a trimis Parlamentului în 2007, o să fie probabil
revizuit şi adoptat.

Potrivit lui Hunor Kelmen, programul de guvernare, prin
modificarea Codului administrativ, face referire şi la scăderea
pragului peste care minorităţile vor avea dreptul de a folosi limba
maternă în administraţia locală. Cu toate acestea, politicianul a
remarcat că în programul de guvernare nu se specifică exact cu cât
va fi redus acest prag, care momentan este de 20%. Acesta a
menţionat că UDMR a propus măsuri şi la capitolele economic, muncă
şi dezvoltarea infrastructurii. Cu toate acestea, alegerea
primarilor în două tururi, solicitată de USR, nu a fost inclusă în
programul de guvernare, deoarece UDMR nu a fost de acord cu
aceasta. Kelemen a adăugat că partnereii de coaliţie au căzut de
acord ca programul de guvernare să conţină doar clauze în privinţa
cărora există consens.

Dintre ministerele primite de UDMR, Ministerul Lucrărilor
Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, respectiv Ministerul
Mediului, Apelor şi Pădurilor au fost considerate de mare
importanţă. Despre primul, Hunor Kelmen a afirmat că ministerul nu
va acţiona doar ca o agenţie de plăţi, ci va pregăti planul
strategiei de dezvoltare pentru întreaga ţară şi de echilibrare a
inegalităţilor de dezvoltare existente între regiunile ţării.
Acesta a considerat că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
este important pentru că, la utilizarea fondurilor UE, dezvoltarea
durabilă şi protecţia mediului vor primi o atenţie sporită.

Hunor Kelemen a declarat că, pe lângă funcţiile de
viceprim-ministru şi trei de miniştri, UDMR va avea şi 12 secretari
de stat şi un subsecretar de stat.

La întrebarea adresată de agenţia ungară de presă MTI, privind
cimitirul militar din Valea Uzului, politicianul şi-a exprimat
convingerea că asupra acestei probleme trebuie să convină
ministerele apărării din cele două ţări. Acesta a mai menţionat că
UDMR oferă sprijin politic în acest sens.

În ceea ce priveşte problema programului de dezvoltare
economică din Transilvania, finanţat de guvernul ungar, dar care în
prezent aşteaptă un acord interguvernamental, Hunor Kelemen a
declarat că în programul de guvernare este inclusă consolidarea
relaţiilor bilaterale româno-ungare, iar acest program destinat
Transilvaniei va fi inclus în acest cadru. “Suntem pe poziţia de a
continua ceea ce am început în Ţinutul Secuiesc şi în Partium”, a
explicat politicianul.