×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Coronavirus - Test rapid dezvoltat de cercetători maghiari din Transilvania, lansat pe piaţa din România

 

Cluj-Napoca, joi, 26 noiembrie 2020 (MTI) - Proel Biotech din Sfântu Gheorghe a lansat pe piaţă un kit pentru detectarea anticorpilor de tip IgG care se produc în cazul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, acesta fiind destinat spitalelor şi centrelor de diagnosticare, a transmis compania, într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI.

Testul se bazează pe metoda serologică ELISA, larg cunoscută şi
foarte utilizată în laboratoarele de diagnostic şi de cercetare.
Produsul lansat acum pe piaţă este primul test dezvoltat în România
care poate măsura, în mai puţin de două ore, răspunsul imunitar al
pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. În timpul
experimentelor pentru validarea necesară în vederea obţinerii
autorizaţiei din partea autorităţilor, testele nu au dat nici
rezultate fals pozitive, nici rezultate fals negative.

Produsul a primit autorizaţiile necesare de la Agenţia
Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din
România, poate fi comandat deja de la producător, urmând ca în
următoarele săptămâni să ajungă şi la distribuitori.

“Ideea dezvoltării produsului ne-a venit atunci când împreună
cu colegii mei ne-am confruntat, din cauza situaţiei epidemice, cu
faptul că a devenit destul de dificil să procurăm din străinătate
reactivii esenţiali pentru proiectele noastre de cercetare. Având
în vedere că laboratorul nostru desfăşoară, deja, o serie de
proiecte de cercetare în domeniul imunologiei şi al dezvoltării de
noi metode de diagnostic, lucru pe care îl facem în colaborare cu
cercetători foarte bine pregătiţi, erau întrunite toate condiţiile
necesare producerii noului nostru produs”, a declarat Szilárd
Fejér, coordonatorul cercetării, citat în comunicat.

Cercetătorul a adăugat că testul IgG ELISA SARS-CoV-2 va putea,
de asemenea, să măsoare răspunsul imunitar de după administrarea
viitoarelor vaccinuri, aşadar să arate în ce măsură poate rezista
infecţiei sistemul imunitar al unei persoane vaccinate. Şi asta
întrucât testul conţine nişte componente virale (proteine) care
sunt componente esenţiale şi în mai multe dintre vaccinurile aflate
în curs de dezvoltare împotriva coronavirusului.

Szilárd Fejér a declarat, pentru MTI, că testul este recomandat
doar spitalelor şi laboratoarelor, deoarece pentru realizarea
testului şi pentru interpretarea rezultatului este nevoie de o
probă de sânge şi de echipamente de laborator.

A mai adăugat, totodată, că nu există planuri pentru crearea
unei versiuni adecvate pentru auto-testare. Autorizarea unui
asemenea test ar însemna un proces mult mai lung şi mai complicat.
De fapt, niciunul dintre testele rapide aflate pe piaţă nu ar
trebui utilizate pentru auto-testare, a mai specificat.

Potrivit datelor biografice publicate pe pagina sa personală,
Szilárd Fejér a absolvit în 2005 Universitatea din Szeged, unde a
studiat chimia, iar în 2009 a obţinut doctoratul la Universitatea
din Cambridge.