×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

CNMT: nu avem motive de sărbătoare la aniversarea celei mai mari tragedii naţionale

 

Cluj-Napoca, vineri, 20 noiembrie 2020 (MTI) - Potrivit poziţiei Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), maghiarii din Transilvania nu au motive de sărbătoare la comemorarea celei mai mari tragedii naţionale pe care au suferit-o.

CNMT a emis, vineri, un punct de vedere cu privire la faptul că
preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care
declară aniversarea Tratatului de la Trianon, o zi de sărbătoare în
România. Potrivit noii legi, în ziua de 4 iunie ar urma să aibă loc
manifestări dedicate conştientizării semnificaţiei tratatului, pe
care autorităţile publice centrale şi locale le pot sprijini
material şi logistic. Serviciile publice de radio şi televiziune
din România vor trebui, la rândul lor, să includă în program
evenimentele cultural-educative şi ştiinţifice consacrate
conştientizării importanţei tratatului. Guvernul şi autorităţile
administraţiei publice vor lua măsuri pentru ca drapelul României
să fie arborat în spaţiile publice.

CNMT a reiterat faptul că preşedintele României a trimis înapoi
proiectul de lege la Curtea Constituţională şi la Parlament, însă
judecătorii CCR au considerat că legea este constituţională, iar
Parlamentul l-a adoptat din nou, prin urmare, preşedintele a fost
obligat să promulge legea. Cu toate acestea, CNMT consideră că
tocmai declaraţiile anti-maghiare ale şefului de stat au fost cele
care au permis ca astfel de iniţiative să poată aibă loc.

“1 decembrie sau 4 iunie pot reprezenta zile de sărbătoare
pentru români, însă declararea acestora ca fiind zile de sărbătoare
naţională legală în România este jignitoare pentru cei pentru care
această zi înseamnă trecerea sub dominaţie străină, un secol de
opresiune, de umilinţă şi de încălcări ale drepturilor. Pentru noi,
maghiarii din Transilvania, o comunitate naţională autohtonă care
trăieşte pe teritoriul actual al României, nu există niciun motiv
de sărbătoare a aniversării celei mai mari tragedii naţionale”,
scrie în document.

CNMT a reamintit că Parlamentul Ungariei a declarat ziua de 4
iunie, Ziua Solidarităţii Naţionale. “La data de 4 iunie, noi vom
continua să comemorăm evenimentele şi nu să sărbătorim”, se mai
adaugă în comunicat.

Potrivit consiliului, legea adoptată va afecta relaţiile dintre
româno-maghiare şi nu ajută deloc cooperarea dintre cele două
naţiuni. Potrivit CNMT, această “sărbătoarea forţată” este
umilitoare şi creează tensiuni inutile în mediul interetnic
transilvănean.

“Contravine radical unor valorile europene universale ca
demnitatea egală a tuturor fiinţelor umane sau dreptul la
identitate culturală. Ca să nu mai vorbim de dreptul popoarelor şi
naţiunilor la autodeterminare”, se arată în documentul transmis
agenţiei ungare de presă MTI.