Budapesta, marţi, 3 noiembrie 2020 (MTI) - Guvernul a hotărât instituirea din nou, începând de la miezul nopţii, a stării excepţionale din cauza epidemiei de coronavirus, şi va solicita Parlamentului să prelungească această situaţie excepţională cu 90 de zile, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, marţi, într-o înregistrare video postată pe pagina sa de socializare.
El a precizat, de asemenea, că se vor introduce restricţii de
circulaţie nocturne, între miezul nopţii şi ora 5 dimineaţa, iar
locurile de distracţie vor fi închise. „Toată lumea trebuie să
ajungă acasă până la miezul nopţii”, a spus premierul.
Viktor Orbán a menţionat şi faptul că locurile de distracţie
vor fi închise deoarece, potrivit raportului corpului operaţional,
respectarea regulilor pur şi simplu nu poate fi impusă în aceste
locuri.
S-au luat dispoziţii privind reducerea aglomeraţiei în
transportul public prin creşterea numărului de curse la orele de
vârf, iar parcarea va fi din nou gratuită, a relatat prim-ministrul.
Publicul manifestărilor culturale şi sportive, spectatorii din
cinematografe şi teatre pot ocupa fiecare al treilea loc, purtarea
măştii fiind obligatorie. Autorităţile vor controla toate
manifestările, la nevoie vor aplica amenzi, iar locurile care nu
respectă regulile vor fi închise imediat, a spus Viktor Orbán.
În urma şedinţei guvernului – după ce s-a trecut în revistă
situaţia epidemiologică din Ungaria şi în comparaţie cu cea
europeană – Viktor Orbán a declarat că a crescut viteza de
propagare a epidemiei, în Austria, numărul persoanelor contagiate
pe 1 milion de locuitori depăşeşte deja cu 50% cifra Ungariei, „iar
situaţia din Vest este şi mai proastă”.
EL a precizat că acest aspect este important deoarece
experienţa spune că Ungaria urmează Austria cu o întârziere de 5-7
zile. Dacă situaţia va evolua astfel, la mijlocul lunii decembrie
spitalele vor atinge limita capacităţii lor, a spus.
Premierul a afirmat că disputele politice trebuie lăsate
deoparte, „va trebui să acţionăm rapid şi să luăm măsuri din timp”.
El a amintit că ultima dată a fost nevoie de două săptămâni
pentru ca Parlamentul să adopte dispoziţii privind pedepsirea
încălcării regulii de purtare a măştii. „Este absurd, mai ales în
situaţia actuală”, a opinat prim-ministrul.
„Dacă virusul se propagă rapid, şi noi trebuie să acţionăm
repede”, a motivat Viktor Orbán instituirea repetată a stării
excepţionale.