Orbán: îi ţinem pumnii lui Trump pentru o nouă victorie

 

Budapesta, marţi, 27 octombrie 2020 (MTI) - Îi ţinem pumnii preşedintelui american Donald Trump pentru o nouă victorie şi transmitem felicitări pentru alegerea noului judecător al Curţii Constituţionale SUA, a declarat, marţi, la Budapesta, prim-ministrul Viktor Orbán, la decorarea lui David B. Cornstein, ambasadorul SUA la Budapesta, aflat la finalul mandatului.

Premierul a acordat Marea Cruce a Ordinului de Merit civil al
Republicii Ungare diplomatului american, în clădirea Mănăstirii
Carmelitane.

Viktor Orbán a subliniat că prin alegerea lui Donald Trump şi,
simultan cu aceasta, sosirea la Budapesta a lui David B. Cornstein,
totul s-a schimbat, Ungaria a simţit deschidere, sinceritate şi
apropiere prietenoasă din partea Statelor Unite. Datorită
eforturilor ambasadorului, relaţiile ungaro-americane sunt din nou
îmbucurătoare, ca pe vremuri, a explicat premierul.

Acesta a explicat că este rar ca o ţară să găsească într-o
persoană un prieten, iar noi „am primit acest cadou rar de la
soartă şi de la preşedintele Donald Trump”. Ambasadorul a reuşit să
reseteze din nou, din cap până în picioare, relaţiile bilaterale, a
afirmat Viktor Orbán.

Acesta a declarat că nimeni nu ar fi crezut anterior că între
cele două ţări va exista o cooperare atât de extinsă în plan
diplomatic şi de politică externă. Statele Unite ajută Ungaria ca
un prieten, iar Ungaria acţionează ca prieten al Statelor Unite în
politica internaţională.

Premierul a felicitat-o şi pe Amy Coney Barrett pentru alegerea
sa ca judecător al Curţii Constituţionale. Orbán a declarat că
demult nu s-a întâmplat ca valorile tradiţionale americane să aibă
o majoritate atât de puternică în acest for, astfel Trump „a salvat
America conservatoare şi a devenit unul dintre cei mai mari
preşedinţi americani”.

Prim-ministrul i-a mulţumit lui David B. Cornstein pentru că îi
îndepărtează curajos pe cei care sunt interesaţi să creeze tensiuni
între Statele Unite şi Ungaria. Ambasadorul îi cunoaşte bine pe
unguri şi înţelege de ce şi ce gândim despre Europa Centrală,
Uniunea Europeană şi Statele Unite, el înţelege modul de gândire al
maghiarilor şi cu „ce cheie se deschid inimile lor”. Diplomatul i-a
tratat pe unguri în mod cinstit, s-a ataşat de ţară, iar ţara, la
rândul ei, l-a primit în inima sa, a explicat Viktor Orbán.

În discursul său, David B. Cornstein a subliniat că şi-a găsit
un prieten şi un partener în persoana prim-ministrului. Relaţia
dintre Viktor Orbán şi Donald Trump este grozavă, se plac foarte
mult, a explicat acesta.

Ambasadorul l-a felicitat pe premierul ungar pentru echipa sa
şi a afirmat că guvernul ungar are miniştri foarte buni. O echipă
bună lucrează şi la Ambasada SUA, aşa că, lucrând împreună au
realizat multe, a explicat diplomatul american.

David B. Cornstein a declarat că relaţiile bilaterale nici nu
ar putea fi mai bune, iar de aici drumul va duce doar înainte
pentru ambele ţări.