×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Szijjártó: relaţiile dintre Ungaria şi Statele Unite nu au fost niciodată atât de bune

 

Budapesta, vineri, 16 octombrie 2020 (MTI) - Relaţiile dintre Ungaria şi Statele Unite niciodată nu au fost atât de bune ca acum, a declarat ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior într-un mesaj postat, vineri, pe pagina sa de socializare. Péter Szijjártó a reacţionat la comentariul făcut de candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA, Joe Biden, care a menţionat Polonia şi Ungaria alături de regimurile totalitare, comparându-le cu Belarus. Biden a afirmat că, în opinia sa, NATO este ameninţată de pericolul dezmembrării din cauza celor ce s-au petrecut în Belarus, Polonia şi Ungaria. El a mai adăugat că numărul regimurilor totalitare în lume a crescut.

Péter Szijjártó a declarat că preşedintele american Donald
Trump şi prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, au o poziţie identică
cu privire la migraţia ilegală, apărarea frontierelor, securitatea,
sprijinirea familiilor şi protejarea comunităţilor creştine.

Potrivit ministrului de externe, “este evident că pretendentul
democrat a implicat Ungaria în campania electorală pornind de la
aceste considerente”.

Péter Szijjártó a accentuat că afirmaţia politicianului
democrat “nu are nimic în comun cu realitatea”.