×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Primarul din Odorheiu Secuiesc a propus un deputat şi un senator ca să fie cooptaţi pe lista UDMR

 

Cluj-Napoca, vineri, 16 octombrie 2020 (MTI) - Árpád Gálfi, primarul din Odorheiu Secuiesc, reales sub culorile Partidului Oamenilor Liberi (POL), a propus UDMR-ului un deputat şi un senator care să fie cooptaţi pe lista uniunii la alegerile parlamentare din decembrie.

În comunicatul pe care l-a transmis agenţiei ungare de presă
MTI, Árpád Gálfi a spus că a demarat negocieri cu preşedintele
UDMR, Hunor Kelemen, căruia i-a propus, pentru funcţiile de deputat
şi senator, persoane care nu sunt angajate politic şi care
garantează o cooperare armonioasă cu conducerea oraşului.

Potrivit primarului, locuitorii din Odorheiu Secuiesc şi din
zonă doresc dezvoltare şi condiţii bune de trai, de aceea este
nevoie, atât la nivel local, cât şi în Parlament, de oameni care
pun pe primul loc interesele oamenilor din această zonă. În acest
scop se doreşte o cooperare cu UDMR, a adăugat edilul.

“I-am propus preşedintelui Hunor Kelemen următorul lucru: dacă
pentru aceste funcţii, pe locurile eligibile vor fi propuse
persoane capabile şi pe care le agreăm şi noi, vom sprijini cu
toate puterile UDMR-ul, întrucât deocamdată, la nivel naţional,
reprezentarea politică este posibilă numai sub culorile UDMR”, a
anunţat primarul.

Árpád Gálfi a câştigat alegerile locale din Odorheiu Secuiesc
în 2016 în calitate de candidat comun al Partidului Civic Maghiar
(PCM) şi al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT).
Anul trecut, însă, a fost exclus din PCM. Primarul a demarat
înregistrarea Partidului pentru Odorheiu Secuiesc, dar din cauza
piedicilor puse de către foştii săi colegi de partid, înregistrarea
partidului nu a avut loc în timp util, astfel că la alegerile
locale de la sfârşitul lunii septembrie, acesta a candidat,
împreună cu susţinătorii săi, din partea Partidului Oamenilor
Liberi (POL), învingându-i fără drept de apel pe candidaţii UDMR şi
PCM.

Realegerea pentru un al doilea mandat al lui Árpád Gálfi a avut
loc cu peste două treimi din voturi, iar în consiliul local format
din 19 consilieri, 12 provin de pe lista POL.

La alegerile locale din acest an, UDMR a înregistrat rezultate
slabe în toată zona, nu doar în Odorheiu Secuiesc. Şi în alte două
oraşe mai mici ale regiunii, Cristuru Secuiesc şi Vlăhiţa, fotoliul
de primar a fost câştigat de candidaţii Alianţei Maghiare din
Transilvania (AMT). În plus, în ambele localităţi AMT deţine
majoritate în cadrul consiliului local.

Odorheiu Secuiesc are o populaţie de 34 000 de locuitori, iar
la cel mai recent recensământ, peste 95% dintre aceştia s-au
declarat a fi de etnie maghiară. De la căderea regimului încoace,
oraşul a fost condus, în cea mai mare parte, de către primari care
au făcut parte din opoziţia UDMR.