×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

În Ungaria a fost lansată o bază de date online a eroilor care în Primul Război Mondial au luptat în armata ungară

 

Budapesta, luni, 14 septembrie 2020 (MTI) - Începând de astăzi, oricine poate cerceta, pe internet, baza de date a acelor militari a armatei fostei Ungarii din Primul Război Mondial, care au decedat, au fost răniţi sau au fost luaţi prizonieri. Pagina web katonahoseink.militaria.hu a fost prezentată luni, la Budapesta, la Institutul şi Muzeului Militar (HM HIM), care aparţine de Ministerul Apărării din Ungaria.

În urma muncii de digitalizare şi procesare a datelor, care a
durat opt ani şi care reprezintă o iniţiativă unică la nivelul
Europei, pagina web conţine datele a 1 538 818 de militari cu
cetăţenie maghiară, a spus Szilárd Németh, secretar de stat din
partea Ministerului Apărării.

Acesta a subliniat, totodată, că în plus faţă de punerea în
aplicare a planului de apărare naţională şi de dezvoltare a
forţelor armate, o importanţă capitală îi revine şi păstrării
memoriei militarilor care şi-au sacrificat viaţa pentru patrie. A
vorbi despre eroi nu este de ajuns, însă, astfel că în ultimii ani
au fost renovate 370 de cimitire ale eroilor şi 26 710 de morminte
ale acestora, fiind înfiinţate şi noi morminte, respectiv monumente
dedicate memoriei eroilor, a mai menţionat secretarul de stat.

Importanţa gândirii militare şi implementarea unor măsuri
sistematice şi disciplinate în cadrul societăţii poate fi văzută şi
astăzi, a subliniat Szilárd Németh. În zilele noastre, atunci când
ne confruntăm cu un inamic invizibil, Forţele Armate Maghiare se
descurcă exemplar: militarii care în primul val al epidemiei de
coronavirus au avut de dus la capăt sarcini, le îndeplinesc pe
acestea şi în timpul celui de-al doilea val al epidemiei, a punctat
secretarul de stat.

Aducerea la lumină a datelor este de o asemenea anvergură,
încât exemple similare nu prea există – nici în Ungaria, nici în
alte ţări, a subliniat Bence Rétvári, secretar de stat din partea
Ministerului Resurselor Umane. Cei care apar în baza de date sunt
eroi, iar cu privire la eroismul acestora nu există niciun fel de
îndoială: au luptat pentru patrie, iar mulţi dintre ei şi-au
sacrificat şi viaţa pentru ea, a adăugat secretarul de stat.

Primul Război Mondial a însemnat pierderi uriaşe, a spus. În
Ungaria nu există nicio familie care să nu fi avut un strămoş sau o
rudă care a fost în război. Şi din acest motiv, pagina web lansată
este una foarte importantă, pentru că reprezintă o închinare în
faţa memoriei eroilor, totodată oferă familiilor maghiare
oportunitatea de a fi mândri de aparţinătorii lor.

Ungaria este singura ţară care la centenarului Primului Război
Mondial a înfiinţat o comisie de comemorare, a explicat Mária
Schmidt, directorul general al Muzeului “Casa Terorii” din
Budapesta. Timp de şase ani, această comisie a depus toate
eforturile necesare pentru a atrage atenţia contemporanilor asupra
eroismului şi patriotismului soldaţilor maghiari care au luptat în
Primul Război Mondial.

Directorul muzeului a atras atenţia şi asupra faptului că,
recent, prim-ministrul Turciei a spus, într-un interviu, că cel
de-al Doilea Război Mondial şi Războiul Rece, s-au încheiat, însă
Primul Război Mondial mai este, încă, în desfăşurare. Şi asta
întrucât, în urma Primului Război Mondial, s-a schimbat rolul şi
greutatea Europei, au fost modificate frontierele şi s-au schimbat
conflictele dintre oameni; efectele acestui război se mai resimt şi
astăzi, şi vor mai fi resimţite pentru mult timp.

Realizarea bazei de date a început în anul 2012, cu sprijinul
Ministerului Apărării din Ungaria şi al comisiei de comemorare, cu
ajutorul Arhivelor Naţionale Maghiare, respectiv a arhivelor
judeţene şi a celor din străinătate, a specificat Vilmos Kovács,
comandantul Institutul şi Muzeului Militar (HM HIM).

Pe pagina web se regăsesc datele a peste 1,5 milioane de
oameni: eroi decedaţi, răniţi, prizonieri de război. Colonelul a
subliniat că acest proiect ştiinţific este unul exemplar şi la
nivelul Europei şi poate fi util în întregul Bazin Carpatic. Acest
lucru are o semnificaţie specială acum, în “Anul solidarităţii
naţionale maghiare”, a punctat Vilmos Kovács.